Ce spune Corlățean despre colindul antisemit de la TVR 3
Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a vorbit despre emisiunea difuzată pe postul TVR 3 în 6 decembrie, când a fost transmis un colind antisemit. Ministrul a subliniat că este inacceptabil ca antisemitismul să continue să se manifeste în secolul XXI.
"Consider profund inacceptabil ca în secolul XXI antisemitismul să continue să se manifeste sub diverse forme. Am luat act cu îngrijorare şi indignare de emisiunea difuzată pe postul TVR 3, la data de 6 decembrie 2013. Condamn cu fermitate orice fel de manifestări antisemite, cu atât mai mult dacă se întâmplă ca acestea să fie propagate, chiar şi involuntar, posibil din ignoranţă, prin intermediul unei instituţii de presă de interes public", a precizat Titus Corlăţean, într-un comunicat de presă, scrie Mediafax.
Ministrul a mai subliniat că "incidente, precum cel de la TVR 3, ne arată că nu trebuie să relaxăm eforturile pe care le facem, ci dimpotrivă, trebuie să încercăm ca mesajele pe care le transmitem să ajungă în toate segmentele societăţii noastre". Corlăţean îşi exprimă public "aşteptarea legitimă că instituţiile abilitate, CNA, CNCD, Parchetul General, precum şi Comisiile parlamentare de specialitate vor lua măsurile care se impun pentru a investiga, sancţiona şi respectiv a preveni astfel de situaţii întru totul reprobabile".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News