Data publicării:

Ce spune Codrin Ștefănescu despre declarațiile de avere

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Politica
WhatsApp
Codrin Ștefănescu
Codrin Ștefănescu

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a explicat cine trebuie să depună declarații de patrimoniu și venituri și cum vor ajunge unele persoane să fie suspectate de evaziune fiscală. El a ținut să combată "informații sau interpretări total eronate". 

"Astfel de declarații vor fi depuse doar de persoanele fizice suspectate de evaziune fiscală și care, în urma unor verificări prealabile ale Direcţiei Naţionale de Antifraudă Fiscală, nu pot justifica discrepanțele majore între veniturile declarate și situaţia fiscală personală. Exemplificând, dacă o persoană declară venituri anuale de 100 de mii de lei, dar și-a achiziționat un produs de lux în valoare de 1 milion de euro, va intra sub incidența controlului organelor fiscale și va depune o declarație de patrimoniu și venituri tocmai pentru a explica sursa banilor care i-au permis această achiziție", a explicat Codrin Ștefănescu, potrivit pesurse.ro.

Prin urmare, această procedură "nu va viza nici măcar toate persoanele fizice independente supuse unei inspecții fiscale obișnuite, cu atât mai puțin pe toți cetățenii României.

Așa-zisa opoziție mimează interpretare eronată a acestei măsuri

Secretarul general concluzionează că "așa-zisa opoziție, cu amatorismul și ipocrizia caracteristice, doar mimează o interpretare eronată a acestei măsuri. Și asta pentru că, unii lideri PDL, în asociere cu firmele de casă ale partidului, au pur și simplu frisoane atunci când aud despre combaterea marii evaziunii fiscale, acțiune asumată de altfel de USL prin programul de guvernare".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel