Data publicării:

Ce spune Bolojan despre respingerea lui Georgescu din cursa pentru alegerile prezidențiale 2025

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a vorbit despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu.

El a fost invitat la Digi24, luni seară, unde a fost întrebat de jurnalistul Claudiu Pândaru cum i se pare decizia Biroului Electoral Central de duminică, în care candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale a fost invalidată.

„Eu am încercat să evit să fac comentarii legate de o decizie sau alta, dar pot să spun că Biroul Electoral Central este autoritatea investită prin lege să valideze sau să respingă candidaturi la funcția de președinte al României. Din acest punct de vedere, o decizie pe care o ia BEC este în concordanță cu competențele pe care le are.

În condițiile în care cei care sunt nemulțumiți consideră că este nejustificată și este o forțare au posibilitatea legală să facă un recurs la CCR, care într-un termen scurt urmează să se pronunțe“, a precizat Ilie Bolojan.

„Oricât ai fi de nemulțumit de o decizie, un om rațional uzează de toate căile legale și așteaptă să vadă care este decizia. Cu cât o decizie este evident mai bine argumentată și explicată, inclusiv pe înțelesul oamenilor, cu atât înțelegerea ei este mai bună, iar oamenii înțeleg despre ce este vorba. Nu întotdeauna o decizie a CCR ne-a plăcut sau nu, dar nu le putem lua selectiv doar pe cele care ne plac sau nu ne plac. Nu întotdeauna o sentință o percepem ca foarte corectă sau mai puțin corectă, dar trebuie să le respectăm, pentru că asta este baza unei ordini constituționale, pentru că altfel, dacă bunul plac sau legea forței, devin prioritare, înseamnă că acea societate nu mai este sigură“, a spus Ilie Bolojan.

CITEȘTE ȘI                   -                  Prima reacție a lui Ilie Bolojan după protestele violente din Centrul Vechi. Ce crede despre George Simion

Foto: Agerpres

Respingerea lui Georgescu vs. democrația în România. Ce spune Ilie Bolojan?

Președintele interimar al României a refuzat să vorbească strict pe cazul lui Călin Georgescu, însă a precizat că, în ansamblu, regulile trebuie respectate pentru ca o societate să poată funcționa normal.

„Dumneavoastră ați răsuflat ușurat sau îngrijorat, după decizia BEC?“, a insistat Claudiu Pândaru.

„Decizia BEC este o decizie de primă instanță. Va fi un recurs și înțeleg că în zilele următoare, CCR urmează să se pronunțe. În câteva zile vom avea validate candidaturile. Cu cât aceste decizii se iau de către instituții cu respectarea prevederilor legale, cu respectarea prevederilor constituționale, cu atât lucrurile sunt mai bune și sunt garantate regulile democratice și Constituția“, a precizat președintele interimar

„Este sănătos pentru democrația din România ca domnul Călin Georgescu să nu candideze la funcția de președinte?“, a întrebat jurnalistul Digi24.

„Este sănătos pentru democrația din România să fie validate candidaturile care respectă prevederile legale. Acesta este un punct de vedere cât se poate de corect și de cinstit. Eu aș refuza, din respect pentru toți cetățenii României, să mă pronunț pe o chestiune sau alta. Președintele, fie el și interimar, trebuie să vorbească pentru toți cetățenii și indiferent de ceea ce cred ei, respectarea legilor este o condiție de bază a oricărei societăți normale“, a conchis președintele interimar Ilie Bolojan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel