Data publicării:

Ce spun marile cotidiene germane despre întâlnirea Băsescu-Merkel. Bild: Politicienii nu-i vor pe români în euro

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
basescu merkel
basescu merkel

Vizita lui Traian Băsescu în Germania nu a trecut neobservată în presa din această ţară, ale cărei comentarii se concentrează în principal pe declaraţia preşedintelui român privind intenţia Bucureştiului de a adera la zona euro până în 2015, relatează Deutesche Welle, în pagina electronică.

basescu merkelPoliticienii nu-i vor pe români în euro ", susţine cotidianul de mare tiraj Bild, potrivit căruia un grup de oameni politici aparţinând deopotrivă Partidului Social-Democrat şi formaţiunilor creştine s-ar fi "revoltat", ca reacţie la declaraţia lui Traian Băsescu privind intenţiile monetare româneşti, informează Mediafax.

Merkel îşi manifestă respectul profund pentru eforturile României în vederea aderării la zona euro ", scrie cotidianul elveţian Neue Zuercher Zeitung în ediţia electronică, relatând despre vizita în Germania a preşedintelui Traian Băsescu şi despre elogiile formulate de cancelar.

Programul de austeritate al premierului Emil Boc şi intenţia României de a adera până în 2015 la spaţiul monedei europene nu i-au convins însă, în egală măsură, pe toţi oficialii germani.

Bild îl citează pe ministrul de interne bavarez Joachim Hermann, de la Uniunea Creştin-Socială, care refuză categoric aderarea României la zona euro. Potrivit lui, corupţia ar fi "prea mare", iar ţara ar fi încă "departe de a dispune de o justiţie independentă".

Stephan Mayer, expert în afaceri interne al aceluiaşi CSU şi-a exprimat speranţa că lecţia crizei elene i-a învăţat pe toţi "că nu mai au dreptul să primească ţări în zona euro în mod prematur".

În acelaşi ziar expertul în afaceri interne al social-democraţilor, Gerold Reitenbach, a revendicat reformarea UE prin crearea unui minister european al finanţelor şi introducerea unor mecanisme eficiente de control, înaintea "pregătirii discuţiilor privind primirea în zona euro a unor noi candidaţi".

Dar principalul subiect al editorialiştilor germani de vineri nu este preşedintele român, a cărui vizită, fără să treacă neobservată, a generat doar ecouri relativ slabe, ci noul premier al Greciei, Lucas Papademos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel