Data publicării:

Ce se poate ascunde în spatele unui selfie. Conf. univ. dr. Simona Trifu: Mă îngrijorează și mă întristează. Trăiesc doar 70% / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @davidengy
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @davidengy

Conf. univ. dr. Simona Trifu, psihiatru la Spitalul Obregia din București, a fost invitată la interviurile DC News și DC Medical, unde a vorbit despre narcisism. 

Conf. univ. dr. Simona Trifu a explicat, în exclusivitate pentru DC News și DC Medical, care sunt problemele cu care se confruntă persoanele care se pozează și se filmează prea mult. 

„E la modă acum selfie-ul. Observ pe stradă, în parcuri, lângă monumente, că nu e fotografiat castelul, statuia sau Arcul de Triumf, cât personajul care ține telefonul mobil în mână. Putem vorbi de narcisism?”, a întrebat Val Vâlcu.

„Subiectul de discuție este foarte generos deoarece narcisismul este doar un punct de plecare în ceea ce dumneavoastră ați descris. Și eu m-am gândit în multe rânduri și am vrut să conceptualizez de ce oamenii au nevoie să facă asta și primul lucru care mi-a trecut prin cap este o nevoie de a-ți dubla viața, ca un fel de siguranță.

La un moment dat, am avut un pacient care era în analiză, o analiză de lungă durată, și care îmi povestea o nevoie de a lui de a circula pe stradă și de a purta acei ochelari, despre care se vorbea cândva în mediul online, care înregistrează absolut orice se întâmplă, ca viața lui să poată să aibă o dublură pe care, oricând ar avea nevoie, să o poată folosi.

Ceea mă îngrijorează și mă întristează, în același timp, pe mine ca specialist, este faptul că mi se pare o problematică a timpului, în primul rând, legătura dintre narcisism și curgerea timpului.

Practic, cel în cauză nu mai poate să se bucure de momentul în sine, de trăirea momentului. Așa cum ați spus, sunt lângă Arcul de Triumf, sunt la Tezaur, mă duc să vizitez un muzeu și vreau să trăiesc plenar evenimentul.

Eu trăiesc 70% și 30% trăiesc imortalizând momentul cu reala convingere că eu voi mai revedea cândva, voi mai retrăi cândva stările respective, însă se adună atât de multe încât prea puțini oameni reușesc să retrăiască acele stări.”, a spus conf. univ. dr. Simona Trifu la interviurile DC News și DC Medical. 

 

Youtube video image

 

VEZI ȘI: Ce este, de fapt, narcisismul. Dr. Simona Trifu: Un astfel de om a avut cândva niște răni emoționale, iar acele răni nu au fost niciodată vindecate și reparate / video 

Medicul psihiatru Simona Trifu a vorbit despre personalitatea narcisică și așteptările pe care oamenii care suferă de narcisism le au de la ceilalți. 

„Narcisismul este o afecțiune psihiatrică sau doar o formulare literar-artistică?“, a întrebat Val Vâlcu.

„Cred că este unul dintre cele mai complexe cuvinte. Putem vorbi de narcisism în literatură, în teatru, în comunicările interpersonale și chiar la bolnavii psihiatrici care au un filon narcisic.

În psihiatrie, narcisismul este asociat cu o imensă fragilitate. Pentru noi, cuvântul narcisic nu sună bine. Când spui despre cineva că este narcisic, dintr-odată e ca și cum i-ai pune o etichetă negativă și te gândești că nu ar fi o persoană cu care dorești să interacționezi.

Oamenii narcisici, în structura lor de personalitate, sunt oameni care nu ar face niciun pas să vină spre tine, să-și deschidă sufletul, să ceară, să roage. Narcisicul este un om care cândva în trecutul lui a fost atât de rănit încât stă și așteaptă ca ceilalți să vină să-l repare. Ceva de genul: Eu sunt aici, în această ipostază, iar voi sunteți obligați să veniți spre mine și să îmi dați ceea ce am nevoie numai pentru că eu exist.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel