Data actualizării:
Data publicării:

Ce se întâmplă la Congresul Societății Române de Reabilitare Orală de la Iași, a-XVI-a ediție

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

A-XVI-a ediție a Congresului Societății Române de Reabilitare Orală reunește peste 700 de stomatologi.

Municipiul Iași este, în aceste zile, Capitala europeană a stomatologiei, acolo unde se va desfășura a-XVI-a ediție a Congresului Societății Române de Reabilitare Orală.

"Începând de astăzi și până sâmbătă, 9 noiembrie, municipiul Iași devine Capitala europeană a stomatologiei deschizând o nouă etapă către performanță academică și către Excelență în cercetarea științifică medicală prin tradiția și amplitudinea Congresului Societății Române de Reabilitare Orală care , anul acesta, se va desfășura la emblematicul Palat al Culturii din inima Moldovei.

Amplu eveniment științific

Ajuns la cea de-a XVI-a ediție, amplul eveniment științific, ce se va derula  sub egida  Universității de Medicină și Farmacie "Grigore T.Popa" din Iași și în parteneriat cu unele dintre cele mai prestigioase entități ale medicinei dentare europene, va reuni peste 700 de stomatologi, medici rezidenți, medici primari și cercetători științifici într-o nouă incursiune a inovării și a dezvoltării continue a multiplelor specialități medicale dedicate stomatologiei , reabilitării și sănătății orale.

”Această nouă ediție a Congresului Societății Române de Reabilitare Orală reprezintă nu doar o continuitate a dedicării medicilor stomatologi către nobila lor profesie, ci o nouă provocare către cunoaștere și către educație medicală continuă, precum și o reală oportunitate către perfecționare și adaptare la cele mai recente descoperiri științifice în domeniu, interactivitatea și schimbul de experiență fiind cu siguranță argumente solide pentru a duce și această nouă manifestare științifică către progresul stomatologiei românești și mai ales în beneficiul pacienților” a declarat Președinetele Societății Române de Reabilitare Orală, Prof.Univ.Dr. Norina Forna.

Congresul Societății Române de Reabilitare Orală se va derula în format hibrid , iar  programul științific se va axa pe teme teoretice și practice cu impact în pregătirea practicienilor găzduind totodată 15 conferințe tematice , peste 16 de comunicări orale și peste 5 workshop-uri speciale care se vor încadra în era digitală , cu aplicații  multiple în specialitățile Medicinei Stomatologice contemporane cu preponderență în planificarea tratamentelor protetice pe suport dentar și pe suport implantar,realizarea tratamentelor  clasice versus tratamente  minim invazive cu ajutorul laserilor utilizați în: cariologie,endodonție, parodontologie, chirurgie, implantologie, estetică dento-somato-facială , ortodonție, protetică și tehnologie digitală în realizarea protezelor.

De asemenea, vor fi prezentate rezultatele unor noi concepte bazate pe  dezvoltarea cercetărilor științifice în sfera  unor materiale biodegradabile,  tehnici ultramoderne incluse recent în medicina stomatologică profilactică, precum  și rolul actual, extrem de important, pe care îl au sistemele digitale de diagnostic imagistic.

La ce vor avea ocazia să asiste participanții

Totodată, în cadrul congresului, participanții vor avea ocazia să asiste la prelegeri plenare susținute de personalități de renume din domeniu, care vor aborda subiecte de actualitate privind starea și perspectivele practicii digitale în stomatologie. Acest eveniment promite să fie un punct de reper pentru comunitatea multidisciplinară ce constituie nucleul medicinei dentare.

Lectori internaționali din UK, Albania, Republica Moldova etc , alături de cei din Romania vor aduce prin contribuția lor un nou plus substanțial de valoare medicine și stomatologiei românești, creând în același timp premise certe care să conducă la sporirea interesului colaborarilor multicentrice și interdisciplinare.

Prestigios jurnal științific

Societatea Română de Reabilitare Orală are în coordonare un prestigios jurnal științific (RJOR) indexată în baza de date internaționale (ISI, Scopus, Doaj, Clarivate Analyticx) care contribuie semnificativ la diseminarea celor mai recente cercetări și practici din domeniu. Societatea fiind afiliată la organizații internaționale de prestigiu, își consolidează astfel rolul activ în comunitatea științifică natională și contribuie permanent la progresarea standardelor de excelență în domeniul reabilitării orale, domeniu aflat într-o dinamică efervescentă în ultimii ani.

Societatea Română de Reabilitare Orală este afiliată la Asociația Dentară Europeană pentru Educație, la Asociația Balcanică de Stomatologie, la Consiliul Internațional al Decanilor Francofoni de Chirurgie Dentară și la Asociația Europeană de Protetică", conform unui comunicat de presă al Societății Române de Reabilitare Orală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel