Ce se întâmplă în creier când bei vin și țuică. Prof. Ciurea are răspunsul
Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, medic primar neurochirurgie şi director ştiinţific al Spitalului Clinic SANADOR, a vorbit despre consumul de alcool.
„Unele persoane, dacă beau două pahare de vin, imediat le simt și nu mai reușesc să se concentreze. Alții beau o băutură românească, numită țuică, și nu au niciun fel de problemă. În zona Maramureșului și în Bucovina, această băutură este mult, mult mai frecventă. Doza de alcool este pentru fiecare în parte. Dar, în general, cei care consumă foarte mult alcool au modificări asupra structurilor cerebrale și a întregului organism”, a spus medicul Vlad Ciurea, declarațiile fiind făcute în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCMedical.
„Tratat de neurochirurgie”. Ciurea: Irinel Popescu, idee formidabilă. O să iau colaboratori din toată țara / video
Vlad Ciurea pregătește un nou proiect important.
„Am aflat pe surse că pregătiți un nou manual de neurochirurgie”, i-a spus Val Vâlcu lui Vlad Ciurea, medic neurochirurg și director științific la Spitalul Clinic SANADOR, în cadrul unui interviu acordat DCNews.
„Ce informații bune aveți, da! (...) S-au schimbat multe lucruri. Medicina a progresat. Exact ca la tehnologia de mașini. Ați văzut pilot automat, parchează singur. Așa și la noi, am evoluat foarte mult, iar atunci lucrurile trebuie implementate. De la ultimul Tratat de neurochirurgie, care a fost scos în cadrul Academiei, în editura oficială a Academiei, au trecut mai mult de zece ani. O idee formidabilă pe care a avut-o domnul academician Irinel Popescu a fost să pornim o nouă ediție. Mi s-a dat onoarea să mă ocup de patologia sistemului nervos, aici intră și hernia de disc lombară, și patologie vasculară, și patologie tumorală”, a explicat Vlad Ciurea.
„O să iau colaboratori din toată țara, o să reușim să ne adunăm, să punem totul la punct, și vom împinge elementele de la clasic la modern, de la modern la perspectivele pe care le avem în momentul de față”, a precizat Vlad Ciurea.
Cei mai mari dușmani ai creierului
„Dacă cineva îți aruncă o vorbă urătă, zâmbește și mergi mai departe. Să încercăm să ne detașăm și să facem tot posibilul pentru ca acest creier dat de Dumnezeu, această bijuterie, să funcționeze. Nu poate funcționa, însă, sub furie, stres, scandal, claxoane. Nu poate de la natură”, a explicat neurochirurgul Vlad Ciurea în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCMedical.
Ulterior, a vorbit despre rutina sa. „În general, la ora 22.00 sunt în pat și citesc. Recomand ca lucrurile să înceapă de dimineață bine. Eu fac tot posibilul să mă trezesc la 5.30, pentru a avea timp să le fac pe toate. Să iau și micul-dejun. Și să nu mă stresez că am uitat câte ceva”, a subliniat Vlad Ciurea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News