Potrivit unui studiu citat de Asociaţia Americană a Dentiştilor, cei care mestecă gumă timp de 20 de minute după ce mănâncă îşi protejează dinţii împotriva cariilor, scrie The Guardian. Este vorba, desigur, de guma fără zahăr care conţine sorbitol sau xylitol, îndulcitori care au foarte puţine calorii sau chiar deloc. Efectul benefic este susţinut de alte 19 studii concentrate pe reducerea riscului de carii la consumatorii de gumă. Comisia Europeană chiar a catalogat xylitolul drept un ingredient benefic pentru sănătatea orală.
Aliat de nădejde la dietă
Un studiu efectuat la Universitatea de Stat din Louisiana a arătat că persoanele care au mestecat gumă după masa de prânz, pentru mai mult de 10 minute, au avut mai puţine pofte de mâncăruri grase şi fastfood pe parcursul zilei. Cei care au mestecat gumă la un interval cuprins între una şi trei ore după ce au servit masa au avut pofte mai scăzute de alimente bogate în calorii şi, în schimb, au poftit la "ceva uşor" ca salate, iaurturi sau un fruct.
Îmbunătăţeşte memoria
Te-ai fi gândit vreodată că guma de mestecat ar putea să-şi ajute creierul să stocheze mai bine informaţia? Este adevărat. Dacă mesteci gumă mai mult de un sfert de oră şi studiezi sau înveţi pentru examene în acelaşi timp, vei constata că începi să asimilezi tot ce citeşti mult mai repede. Contrar a ceea ce ai tot auzit de pe la părinţi şi bunici, în copilărie, cum că dacă mesteci în timp ce citeşti sau înveţi...îţi mesteci minţile. Află acum că era doar o scuză ca să te facă să fii mai implicat la ore, însă asta nu înseamnă că îţi scade concentrarea. Dimpotrivă. Chiar este recomandată în timpul şofatului pe curse lungi, deoarece ajută la concentrare şi reacţii în trafic şi creşte atenţia pentru semnele de circulaţie, curbe, pietoni şi vehicule din contrasens, arată un studiu efectuat în Australia. De asemenea, mestecatul gumei a fost corelat şi cu scăderea stărilor de somnolenţă pe timpul zilei, potrivit unei cercetări efectuate de către oamenii de ştiinţă britanici de la Universitatea Coventry.
De ajutor, dacă suferi de sindromul gurii uscate
În cazul în care ai gura uscată, o soluţie eficientă este mestecatul gumei. Acest obicei creşte cu până la zece ori producţia de salivă, ajutând la reducerea simptomelor sindromului de gură uscată, care poate apărea din diverse cauze, printre care unele medicamente, fumatul sau afecţiuni care afectează glandele salivare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video