Data actualizării:
Data publicării:

Ce se întâmplă cu vremea în România. Elena Mateescu, ANM: În acest moment, pot confirma

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Vremea
WhatsApp

Anul acesta s-au înregistrat perioade lungi cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius, motivul pentru care valul de căldură s-a abătut asupra României a fost explicat de Elena Mateescu, directorul ANM.

Alegeri prezidentiale 2024

Elena Mateescu a precizat într-un interviu pentru DC News că în România nu a fost consemnată oficial caniculă extremă, însă temperaturile par să fie din ce în ce mai ridicate:

Pot să confirm că 2019, în condițiile în care am simulat ca luna Decembrie a acestui an să fie o lună normală din punct de vedere termic, poate fi cel mai călduros an la nivelul României, de la 1900 și până în prezent”, a declarat Elena Mateescu.

”Înregistrăm pentru perioada de la 1 Decembrie și până în acet moment o abatere termică de 2,8 grade Celsius, iar ceea ce urmează cu siguranță va mai determina menținerea a cel puțin unei abateri termice în jurul a 2-2,5 grade Celsius astfel încât să putem anticipa, cu o probabilitate foarte mare, că 2019 poate fi considerat un an excepțional în țara noastră și anume cel mai călduros an din 1900 și până în prezent”, a confirmat directorul AN.

”Suntem în cel mai călduros an. Practic, la nivelul Administrației avem măsurători din 1884”, a adăugat ea. Mai multe despre cum va evolua vremea în România, dar și alte informații extrem de interesante, puteți afla din interviul de mai jos:

VIDEO

Youtube video image

Citește și:

Când vin viscolul și gerul? Elena Mateescu, director ANM, anunț despre vremea rea - VIDEO

Fenomene meteo extreme în România. Elena Mateescu, ANM, despre schimbările dramatice care ne afectează - VIDEO

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel