Data actualizării:
Data publicării:

Ce se întâmpla cu România, dacă Hitler nu-l ataca pe Stalin-dezvăluirile unui spion sovietic condamnat la moarte

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Mărturiile lui Victor Suvorov, ”spionul condamnat la moarte” în Rusia ridică o întrebare cheie: cine a declanșat al doilea război mondial, Hitler sau Stalin? La fel de importante sunt, pentru noi, datele care arată ce s-ar fi întâmplat cu România, când plănuiau rușii să intre în război și unde vroiau să atace.

În cartea sa,  ”Spărăgtorul de gheață”, Victor Suvorov aduce argumente potrivit cărora Stalin a pregătit încă din 1936 ocuparea țărilor din vestul Europei, mizând pe un conflict între nemți și forțele anglo-franceze.

Hitler a fost considerat  de Stalin drept ”Spărgătorul de gheață” al Revoluției, în ideea că va porni o confruntare militară în lumea capitalistă. Slăbite de război, acestea vor fi o pradă ușoară pentru Armata Roșie, care va ”elibera” proletariatul din țările occidentale.

Suvorov, un fost spion sovietic, fiul unui militar care a luptat în al doilea război mondial, a aflat secrete tulburătoare despre deciziile lui Stalin. El s-a hotărât să fugă în Occident, pentru a spune adevărul. Sortit să poarte pentru toată viața eticheta de trădător și să nu-și mai vadă rudele sau prietenii, fostul ofițer GRU, Vladimir Rezun, își ia pseudonimul Victor Suvorov și scrie mai multe cărți, bazate pe documente de arhivă, dar și pe informații din interiorul sistemului.

Când începe cu adevărat al doilea război mondial

În dimineața zilei de 1 septembrie 1939, când Hitler atacă Polonia, nu se știa care va fi reacția Franței și Angliei. În aceeași zi, deputații din Sovietul Suprem se reunesc la Moscova, introducând serviciul militar obligatoriu și alte măsuri pentru consolidarea industriei de război. Convocarea Sovietului Suprem se face cu 7-10 zile înainte, întrucât delegații vin din cele mai îndepărtate colțuri ale URSS. Cum se explică acest paradox?

În data de 19 august 1939, a avut loc o ședință a Biroului Politic, în care Stalin pune problema atragerii Germaniei în război, în vreme ce URSS urma să rămână neutră, arată Suvorov. Războiul trebuie continuat cât mai mult, pentru a epuiza părțile în conflict, a spus Stalin. Protocolul ședinței a fost publicat de agenția franceză Havas, ceea ce îl face pe Suvorov să presupună o scurgere de informații de la nivelul unor oficiali cu rang înalt din partid sau din Armată, speriați de planurile lui Stalin.

Nimic nu se schimbă, însă. Pe 23 august, patru zile mai târziu, este semnat Pactul Ribbentrop- Molotov. Odată semnat pactul, Hitler speră că nu va ajunge să lupte pe două fronturi și își ia riscul de a ataca Polonia. Iar Stalin este citat, inclusiv de istorici ruși, că ar fi spus după semnarea pactului: ”L-am înșelat pe Hitler!”. Stalin știa că a câștigat războiul mondial chiar înainte ca Hitler să atace Polonia. De aceea, data la care a pornit cu adevărat conflagrația mondială ar putea fi 23 august, când se semnează pactul, sau mai degrabă 19 august 1939, când Biroul Politic aprobă planul lui Stalin, scrie Suvorov.

”Linia Maginot” a Rusiei, dezafectată în prag de război

Împărțirea Poloniei între Germania și Rusia nu avea sens, dacă ambele țări doreau să-și consolideze apărarea. Polonia era un teritoriu tampon, care îngreuna agresiunile din ambele părți. Rușii au justificat pactul spunând că granița s-a mutat cu câteva sute de kilometri mai la vest, după ocuparea Poloniei. Dar și Germania și-a scurtat căile de comunicațiii pentru a ataca Rusia, cu 350 de kilometri.

Ce se întâmplă după declanșarea războiului între Aliați și forțele Axei este și mai surprizător. URSS abandonează Linia Stalin, un fel de Linie Maginot, de la Blatica la Marea Neagră. Construită cu sacrificii enorme până în 1938, aceasta este dezafectată, în vreme ce Linia Molotov, proiectată după expansiunea teritorială din 1939, nu este fortificată. În schimb, în Belarus și Ucraina de Vest se dezvoltă șosele și linii de cale ferată, se deminează podurile și se masează trupe la graniță.

În cazul unui război de apărare, trupele sunt amplasate în adâncime, folosindu-se avantajul terenului (dealuri, cursuri de apă, fortificații naturale). Prin aceste măsuri, luate de generalii Merețkov, Jukov și Beria, Rusia devenea vulenrabilă în cazul unui atac prin surprindere al nemților. Acesta s-a și produs, în 22 iunie, 1941.

De ce nu au fost sancționați cei trei generali, ba, dimpotrivă, au fost avansați, se întreabă Suvorov? Pentru că acesta era planul: URSS se pregătea de atac, nu de apărare.

Armata Roșie, pregătită să atace prima

În 1936, Hitler avea 4000 de militari în trupele de desant. Încă din 1930, URSS putea mobiliza 1 milion de soldați pentru acțiuni de desant. Acestea nu au sens decât într-o invazie, nu pentru apărare. Peste 30.000 de persoane din URSS studiau planorismul. Uzinele de armament construiau planoare pentru desant. Această strategie are sens doar dacă sunt atacate la sol avioanele adversarului, care ar putea pune în pericol planoarele de desant. Deci, are sens pentru cel care dă primul lovitura.

Rușii au mobilizat, după ocuparea Basarabiei, o flotilă la Gurile Dunării, cu 70 de vase. Acestea nu puteau fi apărate, în condițiile unui mal deschis, cum era cel din apropierea Chiliei. Singura explicație: Flotila Dunării ar fi putut interveni, în cursul unui atac general, la luptele de pe cursul superior al fluviului. Navele puteau urca până în inima Germaniei.

Înzestrarea trupelor sovietice dovedește caracterul ofensiv al planurilor lui Stalin. Hitler a intrat în război cu 3195 de tancuri. Doar uzina de locomotive din Harkov  producea jumătate din acest număr, într-un an. Iar modelul care a intrat în producție de masă, în toate uzinele, era unul de mare viteză, cu motor diesel,  care putea să-și schimbe șenilele cu roți obișnuite. Un astfel de vehicol nu este util decât la vest de granița sovietică, pe drumurile din Europa și mai ales pe autostrăzile din Germania. Toată producția de armament, remarcă Suvorov, era de tip ofensiv, nu defensiv.

Principala lovitură, condusă de Jukov împotriva României

Concentrarea de forțe militare realizată de Stalin depășește tot ce s-a cunoscut în istorie. Între 1939 și 1941, Stalin pregătește trei eșaloane strategice, mobilizând inclusiv forțele din Extremul Orient.

Primul eșalon strategic se îndrepta împotriva României, pentru a tăia rezervele de petrol ale nemților, arată Suvorov. Eșalonul din linia a doua era pregătit pentru contralovitura germană, care ar fi venit cu siguranță, pentru că nemții nu puteau funcționa fără petrolul românesc.

Armata a 9-a, cea mai mare din lume la acel moment, trebuia să atace, prin Basarabia,  capitala și câmpurile petroliere de la Ploiești. Armata a 16-a, din al doilea eșalon, urma să atace Ungaria, din Ucraina.

Decizia de ataca fusese luată, irevocabil, în februarie 1941, când s-au desfășurat  punctele de comandă ale fronturilor pe granița de vest a URSS. Jukov urma să conducă operațiunile din România. Dacă unii istorici spun că Stalin ar fi vrut să atace în 1942, Suvorov demonstrează că acest lucru nu era posibil. Trupele concentrate pe cele 5 fronturi nu aveau cazărmi pregătite pentru iarnă și consumau resurse uriașe pentru hrană. Era total în afara logicii războiului să concentrezi trupele și să nu le folosești. Odată terminată concentrarea, în termen de o lună trebuie pornit atacul.

Ce s-ar fi întâmplat în 6 iulie 1941 

Suvorov scrie că data cea mai probabilă a atacului pregătit de Stalin era 6 iulie 1941. Operațiunea ”Furtuna” nu a putut fi declanșată mai devreme pentru că nu se finalizase concentrarea eșalonului doi pe fronturile din Vest. Data la care urma să se încheie concentrarea era 10 iulie, potrivit arhivelor sovietice, deci atacul putea fi lansat cu trei-patru zile mai devreme.

 La ora 3,40 a zilei de 6 iulie 1941, un baraj de artilerie ar fi lovit pe tot frontul, de la Baltica la Chilia. Mii de avioane ar fi trecut granița, surprinzând la sol avioanele germane și românești. Desantul ar fi tăiat căile de comunicații, iar trupele mecanizate ar fi pornit atacul, la sol. În prima oră de război, aviația Armatei a 9-a avea sarcină să distrugă rafinăriile de pe Valea Prahovei, iar Flota Mării Negre portul Constanța, cu instalațiile petroliere.

De altfel, chiar și după lansarea atacului german, Stalin a insistat pentru apărarea Basarabiei, ca parte a planului său ofensiv. Iar Jukov a ordonat, la o zi după atacul german, bombardarea Ploieștilor, care s-a executat în 26 iunie, reducând la jumătate producția de petrol.

Decizia de a ataca Germania, cu o zi înainte de atacul lui Hitler

Suvorov a descoperit în arhivele sovietice o informație esențială pentru a demonstra că Stalin a decis să atace Germania, dar nu a mai apucat din cauză că Hitler a făcut prima mutare. În 21 iunie, cu o zi înainte ca armata germană să atace Rusia, a avut loc o ședință a Biroului Politic.

Stalin devenise oficial premierul URSS, în luna mai. Până atunci nu avusese nicio funcție oficială în Stat, conducând URSS din poziția de secretar general al PCUS. Asumarea responsabilităților de premier poate fi explicată în trei feluri: dorea să fie cunoscut drept negociatorul păcii între puterile europene; dorea să fie cel care dădea personal ordinul pentru începerea războiului de ”eliberare” a statelor europene; se pregătea să conducă personal războiul de apărare. Din toate informațiile prezentate de Suvorov, reiese clar că varianta apărării și cea a negocierilor nu stau în picioare. Stalin plănuia atacarea Germaniei naziste.

Rezerviștii fuseseră concentrați înainte de strângerea recoltelor, fapt fără precedent în istorie. Flota Baltică ieșise din Golful Finic și avansa spre Vest. Operațiunea de sovietizare, pregătită încă din 1940, când peste 99.000 de activiști din rezerva comitetului de partid fuseseră reatestați și 63.000 fuseseră pregătiți pentru a însoți armatele ”eliberatoare”,  a fost încheiată în data de 17 iunie 1941. Atunci, peste 3700 de activiști din rândurile nomenclaturii au fost chemați în armată, pentru a ocupa funcțiile de comisar politic.  

Katiușele, comandate de Biroul Politic în 21 iunie 1941

În 21 iunie, cum spuneam, Biroul Politic ia două decizii. Dotarea trupelor cu lansatoare mobile de rachete în salve, BM 13, celebrele Katiușa, a fost una dintre ele.

A doua este mult mai importantă: au fost înființate formațiunile de front pe baza regiunilor militare vestice de frontieră. Cu alte cuvinte, scrie Suvorov, s-a formalizat juridic planul de invazie. Spionajul german a aflat de primul eșalon al dispozitivului, dar nimeni nu a bănuit că, în realitate, Stalin mai avea două eșaloane în rezervă. Iar forța Armatei a 9-a, îndreptată împotriva României nu era una de șoc, ci de supra-șoc. Lovitura ar fi anihilat total rezistența germană și ar fi spulberat armata română.

Germania atacă URSS pentru că nu putea apăra Valea Prahovei

 Generalii lui Hitler și-au dat seama că, și dacă ar fi putut păstra România, un atac al rușilor pornit din Basarabia distrugea instalațiile petroliere, paralizând mașinăria de război a Reich-ului. De altfel, scrie Suvorov, comunicatul german explică decizia de a invada Rusia prin concentrarea de trupe la granița României, până în data de 21 iunie 1941. Planul german a funcționat fiindcă a devansat cu două săptămâni atacul sovietic. Operațiunea Barbarossa a surprins armatele lui Stalin nepregătite pentru apărare. Trupele de vânători de munte, concentrate de Armata a 9-a pentru a lansa atacul în Carpați, nu au reușit să blocheze înaintarea Wermachtului, în șesurile Ucrainei. Spargerea frontului în nord și centru l-a obligat pe Stalin să-și retragă trupele de invazie din Basarabia pentru a apăra Ucraina și apoi Moscova.  România scăpa de un atac devastator, iar ocuparea țării de către ruși era amânată cu trei ani. În plus, actul de la 23 august 1944 previne transformarea  întregii țări în teatru de război, așa cum s-ar fi întâmplat în vara anului 1941, dacă nemții nu atacau primii.

Unii istorici critică teoriile lui Suvorov

Printre criticii cei mai importanți ai lucrării lui Suvorov se numără istoricul israelian Gabriel Gorodetsky și generalul rus Dmitri Volkogonov, potrivit Wikipedia. Una dintre criticile aduse muncii lui Suvorov este aceea că nu a terminat analiza asupra începutului dezastruos pentru sovietici al celui de-al doilea război mondial.

Dacă poate fi posibil ca Suvorov să fi sesizat corect intențiile reale ale lui Stalin și expunerea uriașului potențial material al mașinii militare sovietice, el a neglijat în mod nepermis argumentele despre problemele Armatei Roșii: slaba încadrare cu ofițeri experimentați de toate gradele după epurările armatei din 1938 și moralul redus. Deși Suvorov a încercat să atace și aceste puncte în cărțile care le-a publicat mai apoi, toate disputele au rămas nerezolvate.
Criticii afirmă că cea mai mare parte a acestor dovezi nu sunt concludente, sau pot fi explicate în alți termeni decât cei sugerați de Suvorov. Un alt exemplu al argumentelor lui Suvorov a fost acela că sovieticii au proiectat tancul BT pentru a fi folosit pe rețeaua de autostrăzi germane (Autobahns). De fapt, acest proiect își avea originea în SUA, iar producția de tancuri BT a început în Uniunea Sovietică în 1931, când în Germania nu existau autostrăzi, iar URSS și Germania nu aveau frontieră comună.
Istoricul militar David Glantz pune la îndoială argumentele conform cărora armata sovietică era dispusă în formație de atac în 1941. El demonstrează că Armata Roșie era în starea de mobilizare parțială în iulie 1941, stare în care nici o apărare eficientă, nici un atac cu șanse de izbândă nu puteau fi asigurate fără o întârziere considerabilă. Cartea lui Stumbling Stumbling Colossus – Colosul care se împleticește a fost considerată de mulți critici cea mai eficientă armă împotriva tezei lui Suvorov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel