"Despre ipocrizia, minciuna și cinismul celor de la PNL şi USR. USR și PNL au țipat în campanie că vor eliminarea pensiilor speciale și introducerea în lege a principiului 'fără penali în funții publice!' Demagogia a durat puţin. La numai două zile după alegeri au abandonat totul. PNL a refuzat din nou să vină în Parlament pentru ca legile să fie adoptate, iar USR a tăcut complice.
În acest moment nici PNL şi nici USR nu se mai grăbesc să adopte legea privind impozitarea pensiilor speciale şi nici pe cea care ar impune principiul 'fără penali în funcţiile publice'. Biroul permanent al Senatului nu s-a putut întruni pentru că reprezentanții PNL n-au venit la serviciu, deși anunțaseră că o fac. Este dezgustător cinismul liderilor PNL şi USR care se pregătesc intens să intre la guvernare și nici măcar nu simulează interesul pentru temele cu care și-au mințit și păcălit electoratul.
Și mai aflăm acum că mireasa rătăcită se întoarce. Sunteți siguri domnilor de la PNL și USR că premierul dezertor Cîțu nu o să-și păteze rochița de mireasă și să fugă din nou?", se întreabă Marius Budăi (PSD).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european