Ce se întâmplă când dreapta și stânga migrează către centru? Politolog: „De ce pot câștiga populiștii de pe urma acestui lucru!” /VIDEO
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Flaviu Predescu 
WhatsApp
Prezenți într-o ediție specială a emisiunii De Ce Citim, avocatul Mădălin Jijie, membru PSD, și politologul Eugen Gabor, cadru universitar la SNSPA și angajat la Biblioteca Centrală Universitară Carol I, au vorbit despre alianța PSD-PNL, din perspectiva omului politic și al politologului. 

„Sunt convins că Partidul Social Democrat are o viziune pentru România de după 2024. Acesta a și fost, de altfel, exprimată de președintele PSD. La rândul meu, opțiunea aleasă, de a forma o alianță pe termen lung cu Partidul Național Liberal, este singura opțiune viabilă, realistă, care să poată aduce stabilitatea de care avem atât de multă nevoie, pe de-o parte și dezvoltare, progres. Să nu uităm că nu este doar partidul AUR (n.r. ca adversari politici), această alianță (n.r. PSD-PNL)s-a făcut când au început să apară și alți ale partide declarate „suveraniste”, alte partide cu doctrină de dreapta ultranaționalistă și pe care le vedem astăzi că fie s-au coalizat în jurul AUR, fie au luat-o pe o cale separată, cazul SOS, Diana Șoșoacă, ea, la rândul ei, contribuie semnificativ la creșterea acestui curent.” a subliniat av. Mădălin Jijie. 

Ce este centrificarea 

„Eu înțeleg logica ce stă în spatele alianței PSD-PNL. Sunt de acord că o asemenea guvernare, subiectiv vorbind, este preferabilă unei guvernări PNL-USR-UDMR, însă, în același timp, temerea mea este că este împins mult prea în detaliu acest parteneriat și acest lucru poate fi contraproductiv, nu doar pentru social-democrație, ci și pentru România în ansamblu. Este în regulă, avem stabilitate și acest pariu conform căruia candidatura pe liste comune (n.r. dintre PSD și PNL) ar putea să contribuie la împiedicarea ascensiunii AUR, dar trebuie să ne gândim la următorul aspect. Este o specialistă în științe politice din Olanda, Tjitske Akkerman, care spunea că există mai mulți factori care stau la baza ascensiunii populismului. Bineînțeles că sunt cei socioeconomici, sunt cei care țin de noi tipuri de a transmite mesaje, de schimbări în spectrul mass-media, dar în același timp avem un factor politic, scad diferențele dintre partidele establishmentului, cumva diferențele ideologice dintre dreapta și stânga, cele cunoscute în mod clasic, diferențele acestea se estompează și pot câștiga populiștii de pe urma acestui proces de centrificare. Atât dreapta, cât și stânga, ar migra ușor, ușor către centru.” a detaliat politologul Eugen Gabor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel