Ce se află în spatele CRIZEI sanitare. Victor Ponta: Brusc, se va opri robinetul. Nu suntem în filme comice
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Victor Ponta, liderul PRO România, susține că România ”va suferi mai mult”. 

Victor Ponta s-a aflat luni seara în direct la România TV unde a vorbit despre criza sanitară și gestionarea ei, dar și despre criza economică ce se va resimți după data de 6 decembrie, data alegerilor parlamentare. 

”Nu suntem în filme comice. Suntem într-o tragedie. Tragedia are o față văzută și anume această criză medicală, sanitară, care în fiecare zi se accentuează. Nimeni nu știe să spună, dintre cei care dețin puterea, cât va dura și care vor fi rezultatele. De fiecare dată primim minciuni trunchiate, niște bâlbâieli. E clar că aglomerările urbane sunt cele mai afectate. Sunt foarte multe orașe mai mici, nu mai vorbesc de zona rurală, unde nu se fac teste și acolo nu se cunoaște. În spatele acestei crize este criza economică și socială pe care, de asemenea, o ținem ascunsă cu împrumuturi foarte mari. Mai iese domnul Cîțu și ne spune că explodează economia, iar toate aceste lucruri au un singur numitor comun. Să trecem de 6 decembrie, să se termine votul și după 6 decembrie e potopul. Interesul politic, voturile, sunt mai importante pentru acest Guvern decât viața și moartea. Sunt absolut convins că imediat după 6 decembrie vom reveni la anul 2010. Brusc, se va opri robinetul de bani. Se va trece la discursuri de genul: trebuie să tăiem. Cred că România va suferi mai mult ca în 2010 dacă nu se va schimba ceva fundamental la alegeri”, a declarat Victor Ponta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel