Data actualizării:
Data publicării:

Ce scrie pe crucea ÎPS Pimen. Detaliul care i-a SURPRINS pe credincioși

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

ÎPS Pimen a fost înmormântat ieri într-o ceremonie istorică. Iată ce scrie pe crucea acestuia. 

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, a fost înmormântat ieri la Mănăstirea Sihăstria Putnei. 

Chiar dacă la slujbă au participat sute de credincioşi, autorităţi locale şi judeţene, întreaga ceremonie este unică în istoria Bisericii Ortodoxe Române și asta pentru că deși ar fi avut dreptul la o înmormântare cu onoruri militare, după ce a fost decorat cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Mare Cruce, acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că militarii nu ar fi putut păstra distanța socială impusă de pandemia de COVID-19.

Ce scrie pe cruce. Detaliul care i-a surprins pe credincioși

Un alt lucru care i-a luat prin surprindere pe credincioși a fost numele trecut pe crucea părintelui. Astfel, pe cruce nu a fost trecut numele real al său, Vasile Zainea, ci Pimen, iar misterul a fost elucidat imediat. 

Pe 10 martie 1951, ÎPS Pimen a fost trecut în monahism la Mănăstirea Neamț sub numele Pimen, fiind hirotonit ierodiacon (1951) și apoi ieromonah (1957). Practic, de atunci, Vazile Zainea a devenit simplu Pimen.

"INRI Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților n. 1929, d. 2020", scrie pe crucea lui ÎPS Pimen.

Citește și: ÎPS Pimen, înmormântare ISTORICĂ. Pandemia i-a furat dreptul - VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel