Ce salarii vor străinii care lucrează în România. Îți vine să crezi? Niciun român, probabil, n-ar zice asemenea sume
Ajunși la 100.000 de mii de muncitori străini în România, aceștia spun că traiul în București cu doar 3000 de lei e unul bun.
România devine încet-încet una dintre destinațiile dorite de străinii exotici din țări precum Nepal, Filipine, Tailanda și nu numai. Potrivit ultimelor date oferite de Guvern, în jur de 100.000 de străini sunt în România la muncă, pentru a suplimenta locurile de muncă neocupate din sectoare precum HORECA sau din alte industrii care nu reușesc să atragă românii prin ofertele lor.
Îi putem observa când ne este livrată acasă mâncarea, la restaurant sau chiar pe șantierele de construcții. Anii următori, ar fi nevoie de 300.000 de imigranți pentru a ocupa locurile de muncă critice mediului privat de afaceri din toată România.
Mulți dintre imigranții care vin să muncească în România împart experiențe comune cu românii care au plecat de-a lungul anilor în Vest pentru a lucra: dorul de casă, de familie, mediul străin de muncă, dar și visurile și speranțele pe care le au într-o „nouă” țară.
Creatorii de conținut au observat potențial în crearea de materiale cu muncitorii străini, astfel că au apărut tot mai multe mini-interviuri cu imigranții care duc o parte din munca României mai departe.
Acesta este și cazul de față, unde un influencer a intervievat doi imigranți în legătură cu traiul în România.
„Ce salariu ar trebui să câștigi în București pentru a avea un trai bun”, l-a întrebat influencerul pe unul dintre străinii veniți să muncească în România:
„3000 lei. Când am venit în România luam 2000 de lei, era bine.”, a fost răspunsul acestuia.
Întrebat dacă a reușit să pună deoparte și să și trimită acasă, el a spus că da, reușind să pună și deoparte. Dacă ar câștiga 1000 de euro, muncitorul a spus că și-ar aduce familia în România, după care ar cumpăra o casă.
„Să fiu cu familia, cu partenerul de viață.”, a spus acesta când a fost întrebat ce-l face fericit în viață, iar în privința pasiunilor s-a aflat că îi place fotografia, având un cont de instagram unde postează rezultatele hobby-ului său.
Potrivit ultimelor date, venitul minim necesar pentru un bucureștean este de 5000 de lei pentru a avea toate nevoile de bază asigurate, astfel că așteptările muncitorilor care vin aici, care mai și trimit în țările de origine bani pentru familie, sunt mai mici decât cele ale românilor.
Cu toate acestea, potrivit mai multor imigranți veniți la muncă în România, nu puțini spun că 3000 de lei e suma ideală pentru aceștia astfel încât „să o ducă bine”, majoritatea preferând pe termen lung să-și aducă familiile într-o țară europeană pentru un trai mai bun.
@chgadventures Ce salariu lunar ar trebui să ai să te descurci în București? #job #salariu #București #serviciu #foryou #fy ♬ original sound - chgadventures
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News