Ce salarii sunt în sistemul privat de învățământ vs. de stat. Orașul în care se câștigă cel mai bine
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Angajaţii din sistemul privat de învăţământ din România câştigă şi până la 9.000 de lei.

Angajaţii din sistemul privat de învăţământ din România câştigă între 4.000 şi 5.500 de lei - pentru o educatoare, şi până la 9.000 de lei - pentru un profesor de la gimnaziu sau liceu, conform datelor centralizate de o platformă de recrutare online.

Potrivit eJobs, în acest moment, sunt disponibile peste 700 de locuri de muncă în sectorul de educaţie, iar cei mai mulţi angajatori caută, în această perioadă, candidaţi pentru poziţiile de educator, învăţător, profesor de limbi străine sau asistent medical, scrie Agerpres.

"Numărul mare de grădiniţe, şcoli private, instituţii de tip before & after school care s-au deschis în ultimii ani generează, anual, peste 7.000 de locuri de muncă şi 350.000 de aplicări", menţionează sursa citată.

În ceea ce priveşte câştigurile salariale din acest domeniu, un educator care lucrează într-o grădiniţă privată din Bucureşti poate primi între 4.000 şi 5.000 de lei pe lună, în timp ce un asistent educator are un salariu cuprins între 3.500 şi 4.000 de lei.

Totodată, un asistent medical pentru o grădiniţă privată câştigă, în medie, 3.500 de lei net în fiecare lună, iar un psiholog poate avea un salariu de 4.000 de lei.

Cele mai mari salarii, în București

Cele mai mari salarii sunt în Bucureşti, în oraşele mai mici nivelul fiind cu aproximativ 25% mai mic decât în Capitală.

În cazul şcolilor private, pragurile salariale diferă în funcţie de ciclul de învăţământ. Astfel, potrivit Salario, comparatorul salarial marca eJobs, dacă salariul unui învăţător debutant este de aproximativ 4.000 de lei pe lună, pentru cei care au cel puţin cinci ani de experienţă depăşeşte 5.000 de lei. De asemenea, un profesor din ciclul gimnazial câştigă între 5.000 şi 8.000 de lei, în funcţie de vechime, dar şi de specializarea pe care o are.

Pentru sistemul învăţământului de stat, salariul de bază al unui învăţător este de 3.900 de lei  net, potrivit grilelor de salarizare de la 1 iunie 2024, iar cel al unui profesor de 4.000 de lei. La aceste salarii se pot adăuga diferite sporuri, precum indemnizaţia de dirigenţie, gradaţia de merit, sporul de doctorat sau spor pentru predare în zone izolate.

La ora actuală, pe platforma eJobs.ro sunt disponibile 23.000 de locuri de muncă, dintre care aproximativ 700 aparţin angajatorilor din domeniul educaţie. Peste 70% dintre aplicări pentru acestea vin din partea candidaţilor din segmentul "entry" şi "mid level", cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel