Data publicării:

Ce să mănânci pentru a slăbi, fără să faci mișcare. Cori Grămescu, trei mese de dietă și gustări: "Poți completa cu fructe, când ai poftă de dulce"

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ /'Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ /'Sursa foto: Freepik

Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates, a oferit un exemplu de meniu de dietă pentru o zi, cu trei mese și gustări.

"Uite câteva tipuri de mese intuitive care să te ajute să slăbești și să îți echilibrezi corpul dacă ești sedentară complet. Poți alege mai multe gustări și poți completa liniștită cu fructe de sezon atunci când ai poftă de dulce. 

MIC DEJUN

- un ou ochi, o rondea de orez, 40 g somon fume, un ardei gras și un castravete

- o cană de lapte de migdale cu 4 linguri muesli cu fructe și 2 linguri de fulgi de migdale

- budincă de chia – se lasă la înmuiat peste noapte în frigider o cană de lapte de migdale cu 4 linguri de chia, o lingură de fulgi de cocos, 2 felii de ananas tăiate cuburi și câteva frunzulițe de mentă proaspătă

PRÂNZ 

- 250 g supă cremă de roșii cu 110 g somon și 100 g salată de morcov și țelină rasă (pentru dressing o lingură de muștar dulce, o lingură de ulei și zeamă de lămâie după gust)

- salată sățioasă: o mână de baby spanac, 5 roșii cherry, un ardei, un castravete, 110 g piept de curcan, 2 linguri de porumb dulce, 2 linguri de muștar dulce, una de ulei de măsline, zeamă de lămâie

GUSTĂRI

- 20 g nuci crude cu un morcov

- 30 g telemea light cu 2 castraveți

- 20 g migdale cu 100 g fructe de pădure

- un iaurt natur mic cu 2 linguri tărâțe de psyllium

- 20 g caju cu 100 g măr

- un iaurt natur mic cu 2 linguri semințe măcinate de in

- 30 g telemea light cu o roșie mică

- o wasa cu 1/3 avocado și un castravete

CINĂ

- 350 g ciorbă de vită cu multe legume (amestecul de carne cu legume să aibă circa 200 g - vită, morcov, ceapă, pătrunjel, țelină, păstârnac, mazăre, roșii, ardei, praz, borș sau suc de roșii și pastă de roșii cu ardei)

- 60 g halloumi light pe grătar tăiat cuburi cu o mână de salată verde, o roșie, un castravete, ardei gras roșu, 2 linguri de măsline, 3 linguri de năut", a scris Cori Grămescu pe Facebook.

Greșeala care "ne îngrașă". Cum arată porţia ideală de mâncare

Cori Grămescu a explicat cum arată porția ideală de mâncare și unde greșim de ajungem să ne îngrășăm.

"Din ce văd la clientele care încep să lucreze cu mine, principala greşeală este că nu mai gătim acasă, nu mai avem un meniu structurat şi mâncăm ce apucăm, când apucăm. Asta conduce la o alimentaţie bazată pe impuls, la lipsa de structură nutriţională şi la o selecţie de alimente hipercalorice, cu o intensitate foarte ridicată a gustului, care sunt puternic procesate şi aditivate. Astfel de comportament blochează oamenii într-un cerc vicios de oboseală cronică, pofte alimentare de necontrolat şi îngrăşare tot mai accelerată, plus probleme digestive, inflamaţie şi tulburări hormonale", a declarat Cori Grămescu, într-un interviu pentru bursa.ro.

Cum arată porţia ideală de mâncare

"Din nefericire, nu există un răspuns simplu, ceea ce şi face ca nutriţia să fie un teritoriu al exprimărilor atente. În general este bine să ne concentrăm să consumăm alimente naturale, minim procesate, gătite cât mai dietetic. Ideal este ca mesele noastre sa conţină legume, fructe, carne, peşte, lactate slabe, ouă, nuci şi seminţe, produse din cereale integrale, să evităm dulciurile, mezelurile grase, brânzeturile procesate grase, patiseria de stradă, snacksurile din făină albă, alcoolul.

Dacă reuşim să menţinem un echilibru, cam 80-90% din caloriile noastre săptămânale ar trebui să provină din aceste ingrediente sănătoase, iar 10-20% să fie alocate produselor care ne plac, fără a fi neapărat sănătoase. Avem nevoie să consumăm zilnic 30-40 de grame de fibre pentru sănătate digestivă, avem nevoie să consumăm proteine slabe la fiecare masă pentru sănătate hormonală, avem nevoie să ne alimentăm constant şi îndestulător în raport cu obiectivele noastre de lifestyle pentru energie zilnică. De aici încolo este, însă, o zonă amplă de personalizare şi variabilitate, căci până la urmă adevărul este că cea mai bună dietă este aceea pe care o poţi ţine", a spus Cori Grămescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel