Data publicării:

Ce s-a întâmplat cu Legea sănătății mintale. Nelu Tătaru vine cu toate explicațiile

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Nelu Tătaru / Foto: Facebook
Nelu Tătaru / Foto: Facebook

Nelu Tătaru a vorbit despre Legea sănătății mintale, precizând că o legislație nu trebuie făcută pentru moment, ci pentru mai mulți ani.

Întrebat ce șanse sunt pentru ca discuțiile privind Legea sănătății mintale să fie reluate în actuala legislatură parlamentară, Nelu Tătaru, președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, a spus: „Noi am avut discuții în care să evaluăm toată legislația din acest moment. După cum știți, a fost retrasă Legea vaccinării la Comisie, să o putem reevalua, iar ce înseamnă Legea 95, să facem acele legi sectoriale. Legea sănătății mintale, cel puțin pentru Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, este într-o reevaluare pe care să o putem reașeza. Dar colaborarea trebuie să fie totală, chiar dacă, în acest moment, suntem puțini profesioniști în comisiile de sănătate, dar mai mulți ca înainte.”

„Ar trebui să știm că o legislație nu trebuie făcută pentru moment, ci pentru mai mulți ani. Cred că legea 95 este cea care pune această frână. (...) Avem în studiu această Lege a sănătății mintale. Am primit tot ce înseamnă asociații de pacienți, dar și asociații profesionale. Sunt opinii diverse și, atunci, și discuțiile vor fi diverse”, a conchis Nelu Tătaru. 

Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii online „Noua strategie farmaceutică europeană-provocări și șanse pentru sistemul sanitar din România”, eveniment organizat de trustul DC Media Group. 

Noua strategie farmaceutică europeană - provocări și șanse pentru sistemul sanitar din România

Youtube video image

Teme de dezbatere

Care este poziția țării nostre privind noua strategie?

Ce face România pentru a crește accesul pacienților la medicamente?

Ce schimbări legislative sunt necesare pentru a răspunde solicitărilor în domeniu?

Context

Un proiect privind strategia farmaceutică a blocului comunitar se află în lucru, la Parlamentul European. Raportul Comisiei Europene asupra acestei strategii a definit, deja, câteva direcții de acțiune: asigurarea accesului la medicamente și abordarea nevoilor medicale nesatisfăcute (în domeniile rezistenței antimicrobiene și bolilor rare, de exemplu); sprijinirea competitivității, inovării și sustenabilității industriei farmaceutice; îmbunătățirea mecanismelor de pregătire și reacție la criză, abordarea deficitului de medicamente.

Europa a reacționat cu putere la provocările pandemiei COVID, dar criza a arătat și punctele slabe ale sistemelor de sănătate, avertizează raportul Comisiei, care solicită Uniunii să ia măsuri adecvate pentru a consolida sistemul sanitar.

Noua strategie farmaceutică va fi unul dintre pilonii Uniunii Europene a Sănătății, care poate răspunde la deficiențele de lungă durată în domeniul medicamentelor, cum ar fi accesibilitatea, dar și penuria de medicamente, poate sprijini cercetarea și inovarea aliniate cu nevoile pacienților și ale sistemelor de sănătate. La 30 martie 2021, Comisia Europeană a publicat Foaia de parcurs privind revizuirea legislației farmaceutice generale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel