Ce s-a întâmplat cu cererea Cameliei Bogdan după ședința tensionată de la CSM
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, joi, cererea judecătoarei Camelia Bogdan de apărare a reputaţiei profesionale şi a sistemului judiciar în ansamblul său.
Anunţul a fost făcut de preşedintele CSM, judecătorul Mircea Aron, după finalizarea deliberării. Decizia a fost luată după ce Camelia Bogdan şi-a susţinut şi argumentat cererea în faţa Plenului CSM. Anterior, judecătoarea le ceruse unora dintre membrii CSM să se abţină la judecarea cererii sale de apărare a reputaţiei profesionale, pe motiv că aceştia s-ar afla în incompatibilitate şi nu ar putea fi obiectivi. Camelia Bogdan i-a nominalizat pe Marius Tudose, Alexandru Şerban, Adrian Bordea, Norel Popescu şi Corina Dumitrescu, dar şi pe judecătoarea Monalisa Neagoe, care anunţase deja că se abţine de la judecarea cauzei. 'Eu vă dau posibilitatea să apreciaţi cu privire la imparţialitatea dumneavoastră, deoarece nu doresc să formulez cereri de recuzare, dar, dacă totuşi se consideră că atitudinea mea este abuzivă, (...) o să facem eventual şi cererile de recuzare. Dar o să dau posibilitatea colegilor mei să aprecieze cu privire la imparţialitatea dumnealor', a spus Camelia Bogdan.
[citeste si]
Afirmaţiile făcute în susţinerea solicitărilor sale au provocat reacţii din partea membrilor CSM vizaţi, unii respingându-le ca nefondate, iar alţii părăsind sala în care se desfăşura şedinţa Plenului CSM. 'Era mai simplu dacă spunea cine vrea să o judece', a afirmat judecătorul Norel Popescu, unul dintre cei acuzaţi de incompatibilitate. Camelia Bogdan i-a sugerat ulterior şi Alinei Ghica să se abţină, invocând 'nişte zvonuri răutăcioase' cărora nu le-a dat crezare, dar care ar indica o posibilă situaţie de incompatibilitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News