Data publicării:

Ce s-a întâmplat cu bărbatul care l-a scuipat pe Băsescu

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Bărbatul care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu, sâmbătă, în Portul Constanţa, a fost audiat mai multe ore de procurorii Parchetului Tribunalului Constanța. Acuzat de ultraj și loviri și alte violențe, Adrian Zgloibu a fost reținut pentru 24 de ore.

Procurorii Parchetului Tribunalului Constanța au emis, sâmbătă noapte, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele lui Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani, din Constanța, sub acuzațiile de ultraj și loviri și alte violențe.

Duminică, bărbatul va fi dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit avocatului din oficiu care l-a reprezentat pe Zglobiu, acesta a susținut în fața anchetatorilor că gestul său, de a-l scuipa pe președinte, nu a fost premeditat, ci a fost unul spontan.

La ieșirea de la Parchet, Adrian Zglobiu le-a spus jurnaliştilor că a fost deranjat de cântecele patriotice de la ceremonie, "cântate pentru Băsescu".

Citește și: Băsescu, atacat la Constanța. Un tânăr l-a scuipat - FOTO

"După ce a vândut flota vrea cântece patriotice?", a spus constănţeanul.

Întrebat apoi dacă regretă gestul făcut, bărbatul a răspuns: "Regret că nu am emigrat din România, că am fost fraier să rămân".

Cine este Adrian Zglobiu

 Adrian Zglobiu este şomer şi este din Constanţa. Acesta  l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu în momentul în care acesta a coborât de pe nava şcoală "Mircea", la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc sâmbătă în dana de pasageri a Portului Constanţa.
Şeful statului a fost scuipat în faţă, de la o distanţă foarte mică.

După incident, bărbatul a fost imobilizat de către ofiţerii SPP, în timp ce şeful statului s-a şters cu mâna pe faţă, apoi a continuat să stea de vorbă cu câţiva oameni din mulţimea adunată în terminalul de pasageri al Portului Constanţa.

După ce a stat de vorbă cu oamenii preţ de aproximativ două minute, preşedintele s-a urcat în maşină şi a plecat din port.

Citește și: Ce spune Papahagi despre "scuipatul pe obrazul Președintelui"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel