Ce s-a aflat despre mașina lui Dan Condrea
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a anunţat joi concluziile expertizei tehnice efectuate asupra mașinii patronului Hexi Pharma, Dan Condrea, în urma căreia acesta a murit.
"Din raportul de expertiză tehnică rezultă că problemele de direcţie şi de frână au fost ulterioare impactului. În câteva zile vom avea soluţia emisă de procuror, probabil la începutul săptămânii viitoare", a declarat Augustin Lazăr.
El a arătat că în dosar au fost depuse două rapoarte, unul de expertiză tehnică şi altul de expertiză criminalistică.
"Cele două rapoarte ne dau concluzii relevante privind mecanismul producerii evenimentului rutier şi pe baza coroborării acestor concluzii cu alte probe care se află în cauză se va putea da o concluzie cu referire la circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier", a explicat Augustin Lazăr.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News