”Din declarațiile publice ale avocatului Tonel Pop, pare că el este cel care alimentează familia cu scenarii și-i îndrumă în acest sens pe mama și pe bunicii Luizei Melencu, de aceea procuratura contra lui trebuia să exercite proceduri, nu împotriva familiei. Familia e într-o situație emoțională deosebită și trebuie să fie înțeleasă: este victimă! Tonel Pop a spus că l-au amenințat procurorii că-i fac dosar penal. Foarte bine, să se războiască cu el! Aparent, în spațiul public, din declarațiile lui, el ar fi cel care susține ostilitatea familiei față de procurori. În spațiul public, nu am mai întâlnit această ostilitate între familia victimei și anchetatori, nu e un caz obișnuit în care familia victimei să fie în relație de ostilitate cu Parchetul. Putem să credem, din perspectiva declarațiilor publice făcute de avocat, că acesta ar fi putut contribui la această situație, dar putea fi rezolvată de Parchet cu avocatul Tonel Pop, nu de Parchet cu familia îndurerată.
”Avocatul Lucian Bolcaș spune că poate nu vor să afle adevărul, dar poate nu vor să-l accepte”
Putem bănui că, psihologic, familia nu poate accepta pierderea unei ființe dragi și se agață, cu disperare, de orice speranță. Pentru familie, e mai ușor să crezi că Luiza Melencu e ascunsă undeva decât să accepte verdicul morții fetei, că oasele din pădure ar fi ale Luizei. Dacă acest fond psiholog emoțional e alimentat de un expert, de avocat, în acest caz, evident că tind să dea crezare acestuia, sperând că mai e o șansă ca Luiza să fie în viață. Avocatul Lucian Bolcaș spune că poate nu vor să afle adevărul, dar poate nu vor să-l accepte. Aici trebuia procedat cu delicatețe, cu sprijinul unui psiholog, trebuia câștigată încrederea familiei. Totodată, trebuie lămurită situația apărătorului legal al familiei, Tonel Pop. Trebuie văzut cine alimentează speranțele false. În acest context, era important ca Baroul să-și spună punctul de vedere. Mie mi se pare că exagerează avocatul Tonel Pop, dar trebuie să vedem ce spune sistemul de justiție, pentru că eu nu sunt expert. Lui Alexandru Cumpănașu i-am spus în față la televizor că oferă false speranțe, pentru că exista proba ADN, în acest caz, al lui Tonel Pop, mi se pare că oferă false speranțe și că face la televizor declarații pe care probabil le spune și familiei Melencu. Oamenii care se uită la televizor, văd o poveste încărcată de mister, cu speculații, cu ipoteze. Dar, pentru rudele fetelor, nu e un serial la televizor, e ceva tragic.” a comentat jurnalistul Val Vâlcu situația.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024