Data publicării:
Ce nu s-a zis după ce a fost ”găsită” soluția pentru ca E85 să nu mai fie numit ”drumul morții”
Drumul Național DN2 (E85), unul dintre cele mai periculoase din țară, va fi reconfigurat, după ce, în ultimii ani, au fost înregistrate sute de accidente, dintre care foarte multe mortale sau foarte grave.
An de an, zeci de oameni mor în accidente rutiere pe E85/DN2, cunoscut și ca „drumul morții”.
Circulația se face inclusiv pe acostamentul drumului, în afara părții carosabile, șoferii fiind convinși, de la caz la caz, că șoseaua are fie bandă de urgență, fie un standard numit de ei „o bandă și jumătate”, fiind unul dintre motivele accidentelor grave din ultimii ani. Marginea din dreapta a drumului național are o lățime de doar 2,5 metri, fix cât lățimea unui camion, cu un metru mai puțin decât lățimea unei benzi de drum național și cu 1,25 metri sub lățimea unei benzi de autostradă.
De câțiva ani a existat o presiune din partea societății civile pentru a spori siguranța și implementarea unui sistem de circulație 2+1 alternativ.
După ce, în ultimii ani, au fost înregistrate sute de accidente, autorităţile îşi doresc ca, ÎN CEL MAI SCURT TIMP, să se rezolve problema. Ministerul Transporturilor vrea să transforme complet drumul naţional. Într-un proiect pilot, autorităţile au delimitat trei benzi pe zece kilometri – două pe un sens, una pe celălalt. Proiectul 2+1 dintre Sineşti şi Movilița va fi extins pe tot DN2, anunţă acum reprezentanţii Companiei Naţionale pentru Infrastructura Rutieră. În 2022, se va trece la implementarea şi extinderea proiectului pilot „pe alte sectoare de DN2 şi alte drumuri”.
De menționat că, încă din timpul guvernării PSD, exista un proiect pilot. În 2021, suntem tot la stadiul de proiect pilot. Între timp, de pe „drumul morții” scapă cine poate.
E85, drumul groazei: ”Avem o țară frumoasă, dar nu-s dispus să-mi risc viața pentru a o vizita”
Amintim ce a povestit un român stabilit în Germania, la întoarcerea în țară. „Pe data de 31 iulie am intrat in Romania pe la vama Petea. Am parasit autostrada cam la 50 km de frontiera Romaniei. De la vama Petea, cu o oprire de 4 zile in Maramures, am venit la Constanta. Din Maramures pana la Constanta m.am incumetat sa vin prin Mestecanis-Suceava si apoi pe celebrul E85 pana la Ramnicul Sarat. Am ramas socat. Am ajuns in punctul in care tot ce mi.am dorit este sa ajung intreg la Constanta.
De la intrarea in Romania pana la Constanta am facut mai bine de 1000 km pe drumuri nationale, fara autostrada. Este cumplit. Nimeni nu respecta nimic, nu exista politie, pe multe portiuni de drum nu exista asfalt, indicatoare s.a.m.d. Totul este un fel de Vest Salbatic, in care fiecare face ce vrea, nimeni nu este tras la raspundere, scapa cine poate.
Sa ai "tupeul" sa respecti restrictii de viteza, viteza in localitate... la un moment dat, pe E85, am renuntat. Am renuntat pt ca eram convins ca, ori cineva ma va bloca si ma va lua la bateie ori un TIR sau un alt vehicol efectiv da peste mine. De la Suceava pana la Ramnicu Sarat, pe E85, nu am vazut picior de politist, fiecare merge cum il taie capul, nu exista Cod Rutier, nu "exista" viteza legala, nu "exista" linie continua, nu "exista" sens de mers.” Continuarea AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News