Ce înseamnă dacă pisica ta stă într-o poziție ”regală”
Pisicile își arată stările în multe feluri.
„Pisicile nu fac lucruri din răzbunare. Dacă pisica ta se poartă urât este fiindcă încearcă să rezolve o problemă așa cum înțelege și știe ea ca pisică”, a spus Rachel Geller, o specialistă în comportamentul felin, pentru VICE.
Pisicile depind de oameni pentru companie, a spus Anita Kelsey, expertă în comportamentul felinelor și autoare a cărții Let’s Talk About Cats: Conversations on Feline Behavior. Dar pisicile au propriul „limbaj”, a spus Gellar, așa că stăpânii trebuie să îl descifreze.
„Unul dintre comportamentele pozitive ale pisicilor este simpla lor prezență. Ideea de a fi prezentă într-o cameră”, a spus Jackson Galaxy, expert în comportamentul și bunăstarea felinelor. Galaxy a explicat că atunci când pisicile stau într-o poziție cumva regală - cu pieptul înainte, urechile ridicate sau neutre, ochii deschiși - înseamnă că se simt „încrezătoare și stăpâne pe teritoriu” sau că sunt libere să exploreze sau să stea așa cum își doresc.
Când pisicile stau în poala ta sau își expun burtica este tot un semn de confort, dar ai grijă. „Asta nu înseamnă că și-au dat acordul să le mângâi pe burtică, unele pisici te vor ataca”, a spus Kelsey.
De menționat că Ziua internaţională a pisicii este celebrată, în fiecare an, pe 8 august, după ce Fondul Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor (International Fund for Animal Welfare - IFAW) şi alte grupuri care militează pentru drepturile animalelor au hotărât să dedice o zi din an pisicii.
Citește și...
Dușmanii de moarte ai câinilor
Pilotul Cezar Osiceanu a spus care sunt alimentele pe care ar trebui să nu le dăm niciodată câinelui.
„Câinii sunt carnivori prin excelență, dar, în ultimii 30-40 de ani, omul i-a transformat încet dieta naturală. Trebuie să știm că rasele canine au mirosul mult mai dezvoltat decât al omului, aud mult mai bine decât omul, văd mult mai slab decât omul, iar simțul gustului este mult mai slab decât al omului, practic ei putând mânca o viață întreaga cam aceeași mâncare dacă miroase le fel.
Pâinea nu se dă la câini decât prăjită și puțină, cel mai bine este să fie evitată, deoarece fermentează. Roșiile sunt excluse total pentru că fermentează. Oasele de pui se sparg în așchii dure, iar câinii nu mestecă precum oamenii, ci sfărâmă și înghit ceea ce poate produce accidente care se pot solda cu deces. Un mioritic splendid de circa un an și 65 de kg a murit din cauza unui copan de găină bătrână folosit la ciorba stăpânilor, care s-a spart perforând gâtul câinelui. Oasele sunt bune cu cât sunt mai mari, dar de preferat de vacă.
Oul este un aliment extrem de important și în alimentația câinilor, dar pentru a beneficia de aportul său se dă doar gălbenușul crud în amestec cu lapte, în special puilor sau câinilor în creștere, în special pentru rasele de talie medie și mare, dar nu mai mult de patru zile pe săptămână. Merele și fructele sunt evitate pentru fermentația pe care o produc”, a spus, pentru DCNews, Cezar Osiceanu.
„Carnea de porc și mezelurile sunt total excluse din alimentația câinilor, deoarece salitra folosită la mezeluri este foarte toxică la câini. Ambele produc diaree și eczeme extrem de greu tratabile.
Fasolea și mazărea sunt dușmanii de moarte ai câinilor pentru că fermentația produsă este în 90% fatală acestora. Cartofii nu sunt digerați de către câini și produc și ei fermentație. Morcovul asigură necesarul de sodiu al câinilor și de aceea nu trebuie să punem sare în mâncarea lor nici măcar pentru gust.
Producătorii de hrană uscată pentru câini și pisici folosesc masiv sarea pentru că nu îi controlează nimeni. Sarea produce sete și animalul va bea multă apă. Apa va umflă în stomac produsul ingerat după modelul “biscuitele soldatului pe front” și astfel va crea o senzație de sațietate”, a spus pilotul Cezar Osiceanu în exclusivitate pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News