Data publicării:

Ce forţă distructivă au rachetele Himars, armele pe care Biden le va trimite la Kiev

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp

Sistemul poate lansa şi rachete cu rază lungă de acţiune.

Alegeri prezidentiale 2024

Administraţia Biden a declarat că va trimite un număr mic de sisteme de rachete de înaltă tehnologie şi rază medie în Ucraina.

Este o armă foarte importantă, pe care liderii ucraineni o cer de multă vreme, pentru a bloca înaintarea Rusiei în Donbass.

Oficialii americani au spus că planul prevede expedierea Sistemului de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS), montat pe un camion şi capabil să transporte un container cu 6 rachete.

Acest armament poate lansa rachete cu rază medie, dar şi cu rază lungă. Sistemul de rachete tactice al armatei, care are o rază de acţiune de aproximativ 300 de kilometri, nu face parte din plan.

Sistemele de rachete fac parte dintr-o nouă tranşă de 700 de milioane de dolari de ajutor militar pentru Kiev, care va include elicoptere, sisteme de arme antitanc Javelin, vehicule tactice, piese de schimb şi multe altele, au declarat marţi doi înalţi oficiali ai administraţiei.

Biden a spus în urmă cu două zile că SUA nu vor trimite „sisteme de rachete capabile să lovească Rusia” în Ucraina, notează Mediafax.

SUA nu doresc să-l înlăture pe Putin de la putere, oricât de mult nu suntem de acord cu el

Joe Biden spune că Statele Unite ale Americii nu doresc să-l înlăture pe Vladimir Putin de la putere în Rusia.

Președintele Joe Biden a făcut anunțul despre trimiterea sistemelor de rachete cu rază mai lungă de acțiune în Ucraina într-un eseu publicat în New York Times.

Dar, dincolo de arme, președintele a atins și alte probleme cheie ale conflictului. El a declarat direct, de exemplu, că SUA nu vor încerca să-l înlăture pe Vladimir Putin de la putere. Acesta a scris:

„Oricât de mult nu sunt de acord cu domnul Putin... Statele Unite nu vor încerca să provoace înlăturarea lui. Atâta timp cât Statele Unite sau aliații noștri nu sunt atacați, nu vom fi direct implicați în acest conflict“, a spus Biden.

Președintele a adăugat apoi că SUA nu vor încerca să prelungească conflictul doar pentru a provoca daune Rusiei. El a subliniat, de asemenea, că SUA nu doresc război între NATO și Rusia și a încercat să liniștească Moscova că nu va încuraja Ucraina să lovească în afara teritoriului său.

Comentariul său despre înlăturarea lui Putin de la putere pare să clarifice comentariile anterioare pe care le-a făcut în timpul unui discurs în Polonia, în martie. La sfârșitul acelui discurs, Biden a spus despre președintele rus:

„Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere“, a spus, în martie, Joe Biden.

Analiștii au sugerat că acest comentariu risca să ducă la escaladarea războiului. Un purtător de cuvânt al guvernului rus la descris ca fiind „uimitor”, iar oficialii Casei Albe au încercat rapid să revină asupra lui.

„Ideea președintelui a fost că lui Putin nu i se poate permite să exercite putere asupra vecinilor săi sau asupra regiunii”, a spus un oficial al administrației Biden la scurt timp după, conform BBC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel