Data publicării:

Ce efecte are întârzierea bugetului pe 2021. Mircea Coşea: E foarte grav! Economia nu poate să funcţioneze

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Profesorul Mircea Coşea a explicat care sunt efectele întârzierii adoptării bugetului de stat pe anul 2021. 

"Faptul e grav. Această întârziere duce la o nebuloasă, societatea economică nu poate să funcţioneze, nu există predictibilitate, e foarte grav. Ne gândim şi la bugetele locale. Acestea sunt într-o situaţie foarte complicată, iar din cauza întârzierii adoptării bugetului de stat, aprobarea acestora ar putea fi făcută în martie-aprilie, foarte târziu. 

Pe de altă parte, în toate aceste evoluţii pe care pandemia le are observ o anumită relaxare; se fac anumite concesii din punct de vedere medical pentru a putea avea ceva la buget, iar toate lucrurile acestea sunt neclare pentru business. Se fac anumite investiţii, modul în care vor funcţiona nu este clar iar anunţurile care se fac în anumite medii, cu efect manipulator, conform cărora s-ar putea regla bugetul prin diminuarea salarizării în sectorul public sunt nişte vorbe. Aici lucrurile sunt foarte complicate. Sectorul public nu înseamnă numai funcţionărime; înseamnă şi medici, învăţători, poliţişti. Nu poţi să tai într-o parte şi să laşi în alta", afirmă Mircea Coşea.

Coşea: Acolo trebuie umblat 

"În al doilea rând, nu există criterii de performanţă în sistemul public. Dai afară oameni, dar pe ce criterii o faci? În al treilea rând, un număr de şomeri intraţi astăzi în societate, ca urmare a unei reconstrucţii în sectorul public este foarte grav pentru că aduce daune la buget mai mari decât se economiseşte prin reducerea personalului. Pe de altă parte, situaţia socială se inflamează foarte mult. Gândiţi-vă la câteva zeci sau sute de mii de oameni pe stradă, de-odată, împreună cu familiile lor e foarte grav.

Iar atât timp cât nu se face reformă administrativ-teritorială, măsura de reducere a personalului public este iluzorie, pentru că acolo este ponderea. România e o ţară mică dar care are până la 48.000 de unităţi administrativ-teritoriale: primari, funcţionari, consilii, fel de fel, care chiar că nu fac nimic. Acolo trebuie lucrat, însă nu cred că există curaj politic pentru a face asta", subliniază profesorul Coşea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel