Ce e strict interzis să faci până la Bobotează dacă nu vrei să ai ghinion tot anul. Superstițioșii nu se abat de la această tradiție!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres
Iată ce nu e bine să faci înainte de 6 ianuarie ca să-ți meargă bine tot anul!

Boboteaza, cunoscută și ca Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului sau Descoperirea Cuvântului Întrupat, reprezintă una dintre cele mai importante sărbători pentru creștini și se celebrează în fiecare an pe 6 ianuarie. Sărbătoarea vine și cu o serie de tradiții și obiceiuri specifice, respectate cu sfințenie de cei care se tem că pot avea un an "prost" dacă le ignoră.

În această perioadă credincioșii se adună în biserici pentru a participa la slujbe speciale, axate pe amintirea botezului Domnului Iisus în râul Iordan de către Sfântul Ioan Botezătorul. Pe lângă dimensiunea religioasă a sărbătorii, tradițiile și obiceiurile din timpul Bobotezei au rădăcini adânci în cultura populară. Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri este cel legat de sfințirea apei, când preoții binecuvântează apele naturale, considerându-le astfel purificatoare și aducătoare de binecuvântare. Credincioșii iau apă sfințită acasă pentru a o folosi în diverse ritualuri de purificare și protecție împotriva răului.

În satele românești, Boboteaza marchează și un moment festiv în care comunitățile se adună pentru a participa la diverse manifestări tradiționale. Unul dintre obiceiurile populare este cel al aruncării crucilor în apele râurilor sau lacurilor, într-un gest simbolic al reprezentării botezului lui Iisus în Iordan. Cel care reușește să recupereze crucea aruncată este considerat norocos și binecuvântat pentru întregul an.

Ce să nu faci până de Bobotează

Unul dintre obiceiurile străvechi este acela de a evita spălatul hainelor și chiar îmbăierea până la Bobotează, deoarece apele sunt considerate a fi binecuvântate și purificatoare în această perioadă. În aceeași măsură, nu este recomandat a da sau a împrumuta nimic, iar rufele nu ar trebui să fie spălate pe 5, 6 sau 7 ianuarie, deoarece se crede că astfel s-ar atrage ghinionul. „De Bobotează avem același principiu. Toate apele se sfințesc cu prezența lui Hristos în apele Iordanului și noi atunci, în ziua de Bobotează, facem mare slujbă, iar apa devine agheasmă, dar asta nu înseamnă că tu 8 zile nu ai voie să-ți faci duș, să speli, este greșit. Noi ținem ziua de Bobotează, de Sfântul Ioan, dar de pe 9 poți să speli, nu scrie nicăieri că nu poți. Întotdeauna când avem aceste tradiții ‘băbești’ ar trebui să verifici o carte”, a explicat și preotul Vasile Ioana în emisiunea Pastila de Frumusețe, potrivit Spectacola.ro.

În ajunul Bobotezei, se spune că cerurile se deschid, iar în unele regiuni ale țării copiii se pregătesc pentru colindat, având cu ei Chiraleisa, însoțită de clopoței și tălăngi, vâsc, brad și busuioc atârnate de căciuli. Un alt moment important este reprezentat de preoții care duc crucea și umblă prin case binecuvântând cu Iordanul, semnificând purificarea spirituală a locuințelor. O tradiție veche spune că, după ce preotul părăsește curtea, copiii ar trebui să înconjoare gospodăria cu o lumânare, pentru a proteja casa de rele pe parcursul anului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel