Data publicării:

Ce decizie va lua CCR în 21 mai

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Stiri
WhatsApp
val-valcu
val-valcu

Din întâmplare, CCR și-a programat o ședință istorică în ziua în care, la București, are loc o vizită la fel de importantă: Joe Biden asigură statul român de sprijinul SUA în fața agresiunii rusești.

Curtea Constituțională dezbate sesizarea premierului Ponta vizând implicarea președintelui Traian Băsescu în campania electorală. Practic, hotărăște înainte de modificarea Constituției cât de jucător poate fi președintele.

Miza depășește alegerile europarlamentare. E drept că o sancționare a președintelui în funcție ar avea impact asupra scorului din 25 mai. Victor Ponta, imaginea PSD în campanie, dă o lovitură de... imagine, după ce îl învinge pe Traian Băsescu pe terenul acestuia. Electoratul USL începe să simtă gustul victoriei, iar pe de altă parte instituțiile încep să se repoziționeze.

PMP va fi sensibil tras în jos, iar electoratul portocaliu se va replia pe aliniamentul PDL. Partidul lui Blaga și Predoiu nu a beneficiat de avantajul pentru care va fi ”urecheat” președintele, dar este suficient de băsist pentru a duce mai departe flacăra violet a democrației.

Traian Băsescu însuși va avea de tras, atât din cauza delegitimării externe, care îl lasă fără sprijinitori în cancelarii occidentale, cât și din cauza pristandismului românesc, care îl lasă fără suporteri în aparatul de stat.

Dacă judecătorii CCR spun că Băsescu are dreptate, iarăși se modifică rezultatele. PMP mai câștigă câte ceva, PSD pierde (deși Ponta poate invoca nevoia luptei cu regimul Băsescu, dovadă fiind nedreptatea legilor portocalii), PNL este vulnerabil, pentru că are un judecător care poate fi acuzat că a întors armele și votează cu Băsescu etc.

Nici una dintre aceste evoluții nu justifică sintagma ”ședință istorică” pentru întâlnirea judecătorilor CCR din 21 mai.

Cu adevărat importantă ar fi hotărârea CCR pe termen lung. Practic, înainte de orice modificare a Legii Fundamentale, s-ar decide dacă republica e prezidențială sau parlamentară.

Dacă și într-o formulă nedominată de numirile lui Traian Băsescu se menține decizia că președintele poate spune ce-i trece prin cap, ca în 2007, nu mai e nimic de făcut. Înțelesul de arbitru și mediator acordat de opinia publică președinției dispare, sau poate nu a fost decât în mintea românilor.

Dacă este sancționat comportamentul președintelui Băsescu, viitorii președinți vor fi supuși, de acum, controlului parlamentar.

Într-adevăr o decizie care face istorie. Așa cum este și demersul vicepreședintelui american (gândiți-vă că în 1938, Marea Britanie și Franța reacționau la fel de ferm la anexarea regiunii sudete, din Cehoslovacia, de către Hitler).

Deci, care va fi decizia CCR?

Cel mai probabil o chichițăreală avocățească, prin care se va încerca împăcarea ambelor tabere. Oricum ar fi, sigur este că nu vor avea curaj să dea o decizie în timp ce Biden este la București. Chiar dacă dezbaterea este fixată pe 21 mai, cred că pronunțarea va avea loc săptămâna viitoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel