Ce cadou a primit Ion Iliescu de la Traian Băsescu, de Sfântul Ioan
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp

Pe data de 7 ianuarie, de Sfântul Ioan Botezătorul, este ziua lui Ion Iliescu.

Traian Băsescu nu a uitat de faptul că marți, președintele de onoare al PDS, Ion Iliescu își serbează onomastica, și a trimis un cadou special.

Este vorba de un buchet de trandafiri albi. Cadoul a fost transmis din partea Administraţiei Prezidenţiale, prin curier.

De asemenea, Iliescu a fost vizitat şi de către un fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care i-a adus la rândul său un cadou.

Potrivit unor apropiaţi ai fostului şef de stat citaţi de către Mediafax, acesta va sărbători în familie, ca şi în anii recenţi, când nu a mai primit invitaţi la biroul său din strada Atena.

"Va petrece acasă, în familie, ca şi anul trecut", au declarat surse din anturajul lui Ion Iliescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel