Data publicării:

Ce băuturi se pot consuma în timpul postului intermitent. Vasi Rădulescu: ”Te ajută enorm ca să reduci senzația de foame”

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
FOTO: Freepik @fabrikasimf
FOTO: Freepik @fabrikasimf

Care sunt cele mai bune băuturi pe care să le consumați în timpul postului intermitent.

Postul intermitent este o metodă tot mai la modă de a scăpa de câteva kilograme în plus sau de a vă menține greutatea. Postul intermitent are la bază restricționarea alimentară pentru o perioadă de timp în fiecare zi sau săptămână și care în funcție de vârstă se poate aplica într-o varietate de intrevale orare.

Fără hrană se poate supraviețui din ”resurse” proprii pentru o perioadă de până la 40, chiar 42 de zile, însă hidratarea este extrem de importantă pentru buna funcționare a organismului. În acest sens, dar și pentru ca postul intermitent să aibă eficiență, trebuie ținut cont și de câteva aspecte privind consumul anumitor băuturi.

”Dacă ții fasting (recomand 6/18, pentru că efectele pozitive apar la un fasting mai lung de 16 ore), trebuie să ai grijă la lichidele pe care le consumi în perioada de fasting propriu-zis. Dacă vei avea zahăr într-o băutură, adio fasting. Hai să vedem ce poți și ce nu poți consuma.

Alcool. Evită-l în pauza de alimentație. Alcoolul este bogat în calorii, dar împiedică și procesul de lipoliză. Îl poți consuma în cantitate moderată în timpul de alimentare (6 ore dacă ții regula 6/18), dar ți-aș recomanda sincer să îl eviți dacă vrei rezultate cât mai bune pe optimizarea masei corporale.

Cafea. Da, poți consuma cafea în fasting, dar nu pune în ea zahăr, lapte, siropuri. Consumă cafeaua simplă (black) și încearcă să nu treci de 400 de mg de cafeină pe zi, precum și de ora 16:00, ca să eviți efectele adverse, precum și perturbarea inițierii și menținerii somnului.

Sucuri cu zahăr. Nu, nu le poți consuma în perioada efectivă de fasting, pentru că zahărul va stimula producerea și eliberarea de insulină și nu vrei descărcare mare de insulină în fasting. Fastingul este caracterizat de o fază keto în care se apelează la depozitele de grăsimi, iar insulina blochează acest proces.

Sucuri cu îndulcitori. Chiar dacă unele sucuri cu îndulcitori sunt hipocalorice sau chiar acalorice, fiind dulci, ele declanșează în corp un răspuns similar cu cel dat de sucurile bogate în zahăr. Limitează aceste sucuri în perioada de alimentare, iar dacă apelezi la îndulcitori, mergi pe produse cu stevia, consumându-le cu moderație însă.

Apă. Apa este cea mai bună variantă de hidratare acalorică, neavând nici îndulcitori, nici alte substanțe adăugate. Bea 2-3 litri de apă pe zi, în perioada de alimentare, precum și în fasting. În primele săptămâni de fasting, apa te ajută enorm ca să reduci senzația de foame și să te obișnuiești mai repede cu regimul.

Ceaiuri. Cât timp nu le îndulcești și nu au alte componente (bucăți de fructe cu zahăr în ele), poți consuma lejer ceaiuri în fasting.

Lapte. Laptele conține mai ales apă, dar are și carbohidrați, grăsimi, proteine, așadar nu va merge în fasting”, a scris medicul Vasi Rădulescu pe blogul său.

Citește și: De ce "de luni" nu funcționează, când vrem să slăbim. Cori Grămescu: S-ar putea să nu o facem niciodată

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel