Ce amenzi de circulație vom plăti de la 1 ianuarie, 2012
Modificarea Codului Rutier atrage și majorarea amenzilor de circulație. Astfel, de la 1 ianuarie, valoarea unui punct de amendă valorează cu 10 la sută din valoarea salariului minim pe economie care, de la 1 ianuarie 2012, va urca de la 670 la 700 de lei. Prin urmare, valoarea fiecărui punct-amendă acordat de poliţişti şoferilor va creşte şi ea cu aproape 5 procente, de la 67 la 70 de lei.
Chiar din primele ore ale lui 2012, valoarea amenzilor va creşte odată cu salariul minim pe economie. Consecinţa: cea mai mică amendă (două puncte-amendă) va fi de 140 de lei (faţă de 134 de lei în prezent), în timp ce amenda maximă va ajunge la 1.400 de lei, pentru persoane fizice şi la 7.000 de lei, pentru persoane juridice (faţă de cel mult 1.340 de lei pentru persoane fizice şi de 6.700 de lei pentru firme sau instituţii ale statului, în prezent).
Folosiţi telefonul mobil la volan, scoateţi din buzunar 210 lei
Încă din primele ore ale noului an, şoferii prinşi la volan fără centura de siguranţă riscă, pe lângă două puncte de penalizare, amenzi cuprinse între 140 şi 210 lei, faţă de maximum 201 lei cât plăteau până acum. Sancţiuni similare vor primi şi conducătorii auto care preferă să folosească, la volan, telefonul mobil în loc de hands-free.
În plus, şoferii care depăşesc cu 30 de kilometri/oră viteza maximă admisă sau opresc fără motiv pe banda de urgenţă a autostrăzilor vor risca amenzi din clasa a II -a (4 sau 5 puncte-amendă), adică de la 280 la 350 de lei (faţă de maximum 335 de lei în prezent).
Insultele în trafic, vă aduc 9 puncte de penalizare
Amenzile cresc şi mai mult pentru conducătorii auto care nu opresc la „STOP" sau pentru cei care depăşesc cu 40 de kilometri/oră viteza maximă admisă. Aceştia vor plăti amenzi din clasa a III- a (6 sau 8 puncte - amendă), adică vor scoate din buzunar de la 420 de lei la 560 de lei (faţă de maximum 536 de lei acum).
Sumele cele mai mari vor „îngrăşa" însă bugetele primăriilor din buzunarele şoferilor nervoşi care-şi insultă „colegii" din trafic, de la cei care transportă copii sub 12 ani pe locurile din faţă ale maşinilor, blochează intersecţiile sau depăşesc cu 50 de kilometri/oră viteza maximă admisă. Aceştia riscă amenzi încadrate în clasa a IV-a a sancţiunilor (de la 9 la 20 de puncte-amendă), adică vor plăti de la 630 la 1.400 de lei (faţă de maximum 1.340 de lei cât erau nevoiţi să scoată din buzunar până acum).
Viteză rămâne în ,,topul" abaterilor
Potrivit poliţiştilor, pe primele locuri în „topul" celor mai frecvente abateri de la Codul Rutier stau depăşirea vitezei maxime admise cu 10-20 de kilometri/oră şi lipsa centurii de siguranţă - în cazul şoferilor sau a căştii de protecţie, în cazul motocicliştilor (toate sancţionate cu 2-3 puncte-amendă, de la 140 la 210 lei). Aceste abateri sunt urmate în „top" de depăşirea vitezei maxime admise cu 30-40 de kilometri/oră; nerespectarea regulilor la întoarcere şi mers înapoi sau la schimbarea benzii de circulaţie, soldate cu tamponări; nepăstrarea distanţei faţă de autovehiculul din faţă, urmată de accidente uşoare; folosirea telefonului mobil la volan.
Alcoolemia vă poate lăsa pieton
Anul Nou le va aduce şoferilor imprudenţi nu doar amenzi mai mari, ci şi posibilitatea de a se alege mai uşor cu dosare penale dacă urcă băuţi la volan. Pentru unii, chiar şi un pahar cu vin ar putea fi suficient pentru o condamnare înscrisă în cazier. Motivul: 0,5 la mie alcool în sânge (adică 0,25 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, indicate de alcooltestul poliţiei) este pragul de la care, de la 1 ianuarie, şoferii vor putea fi puşi sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, faptă pentru care legea prevede o pedeapsă cuprinsă între unu şi cinci ani de închisoare.
Până acum, şoferii care erau prinşi băuţi la volan până la pragul de 0,8 la mie alcool în sânge (0,4 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat) erau amendaţi şi rămâneau fără permise de conducere pentru trei luni.
Citește și:
Scade pragul alcoolemiei și se măresc amenzile din 2012!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News