Număram cu nerăbdare cum treceau lunile, chiar anii, până venea timpul să plecăm. 

Șiroaie de lacrimi curgeau din ochii voștri în timp ce ușa se închidea după noi. Porneam pe un drum nou, necunoscut, dar atât de așteptat. Eram liniștiți, știam adresa voastră, doar nu urma să o schimbați vreodată.

Au venit peste noi zile lungi, unele întunecate, oricâtă lumină ar fi fost afară. A trebuit să construim totul cu mult efort și lacrimi. De am fi știut când am plecat că habar nu aveam de nimic, nici de numeroasele dezamăgiri ce vor urma, nici de durerea din fața eșecului, sau de singurătatea din camerele pline cu oameni. În acele momente ne duceam cu gândul la voi. Ați încercat să ne pregătiți, dar nu voiam să vă ascultăm. Știam noi mai bine.

Ne-ați spus că lumea este bună și rea. Cea rea nu e de noi, însă, dacă stă în puterile noastre să o schimbăm, atunci să încercăm să o facem. Când întâlnim oameni buni, ne-ați spus să-i prețuim și să creștem împreună cu ei. Acolo unde nu suntem doriți, e un semn să mergem mai departe.

În drumul nostru ne-ați spus să descoperim cine suntem, ce vrem, ce nu, când, cum, cu cine. Ne-ați îndemnat să punem mereu întrebări și să nu mințim, mai ales pe noi. Când ne-ați spus că e posibil să pierdem totul într-o secundă, noi râdeam. Când ne-ați spus că uneori va trebui să facem lucruri pe care nu le dorim, noi dădeam dezaprobator din cap.

Ne spuneați că fericirea e când te enervează soțul. Asta înseamnă că nu ești singur. Noi ne dădeam iar ochii peste cap. Prea târziu am înțeles că fericirea e când îți iese doar un rezultat prost din setul de analize sau când primești mesaj de la prietena ta cu „nu am cancer".

Acum revenim la adresa care nu se schimbă niciodată, pentru voi, mame care ne iubesc și ne vor iubi chiar și după...

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News