Ce a spus Blaga la audieri despre fraudarea prezidențialelor din 2009
Fostul ministru de Interne Vasile Blaga a mers la audieri în Comisia parlamentară pentru anchetarea alegerilor prezidențiale din 2009.
”A fost un program PHARE 2005 - 2006, prin care s-a încercat depolitizarea acestei funcţii. Şi atunci titular de proiect era Franţa. Şi atunci s-a constituit Corpul înalţilor funcţionari publici, constituit din toţi prefecţii, toţi subprefecţii, toţi secretarii generali ai ministerelor şi autorităţilor publice, ale agenţiilor. Numai că, imediat după ce PD-ul de atunci a fost scos de la guvernare, toţi prefecţii au fost înlocuiţi imediat. Deci nu s-a mai ţinut cont de lege. (...) A venit guvernul PDL - PSD, au schimbat toţi prefecţii, nu eram eu la Interne atunci, după care a ieşit PSD-ul de la guvernare, s-au schimbat toţi prefecţii, bineînţeles respectându-se întru totul prevederile legale. Au fost destui care au contestat în instanţă această decizie - niciunul nu a câştigat”, a detaliat Vasile Blaga.
Liberalul a amintit că el a fost şef de campanie al fostului candidat la prezidenţiale Traian Băsescu şi că era suspendat din funcţia de ministru de Interne, prin decizia Curţii de Apel, în perioada alegerilor.
[citeste si]
În ceea ce priveşte întâlnirea avută în biroul său de la MAI cu secretarii de stat a doua zi după alegeri - subiect care a fost discutat luni în Comisia parlamentară de anchetă -, Blaga a spus că doar le-a mulţumit acestora două minute. ”Evident, am băut o cafea şi cu cei doi miniştri, cu Videanu şi cu Radu Berceanu, era dreptul meu să îi invit la minister să servim o cafea, fără nicio problemă din acest punct de vedere. Eram colegi de Cabinet. Dar nu a existat nicio încălcare a deciziei Curţii de Apel Bucureşti”, a precizat Blaga.
Potrivit acestuia, la alegerile prezidenţiale din 2009 a existat cel mai mare număr de secţii din ultimii ani - în jur de 28.000. Tot atunci au fost şi 3.000 de secţii suplimentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News