Daniela Iuliana Tobă, fost purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale, a povestit ce a păţit la Administraţia Fondului Imobiliar. A vrut să facă succesiunea unui apartament lăsat moştenire de părinţii săi, însă întreaga operaţiune s-a dovedit, în stilul pur românesc, o corvoadă! 

"M-apuc să fac succesiunea după ai mei. Super moştenire: un apartament de 3 camere, ăsta în care şi stau. La dosar trebuie să bag şi adeverinţă cum că în anul naibaştiecînd ai mei au achitat integral locuinţa. Întreb, caut, răsucesc hîrtiile casei, aflu că trebuie să mă adresez AFI. Adicătălea, Administraţiei Fondului Imobiliar. Zic să nu mă complic cu telefoane şi pile pentru o amărîtă de adeverinţă, aşa că intru pe site-ul instituţiei, găsesc adresa de mail, trimit documentele, primesc confirmarea de primire, totul minunat.

Trece o lună, aia legală de răspuns. Trece încă juma' de lună. Zic hai să dau un telefon. Sun. Abia a doua zi, cînd sun pentru a cincea oară, îmi răspunde o tanti. Îi spun despre ce e vorba, îmi spune să aştept. După vreo zece minute, revine şi îmi face un soi de programare. Peste alte zece zile, cel puţin aşa am auzit eu, adică azi.

"Pentru noi, fraierii plătitori de taxe, intrarea e pe străduţa paralelă"

Trec şi cele zece zile. Azi, la 8.30, eram în faţă la AFI. De fapt, în spate, că intrarea frumoasă, pentru şefime şi baştani, e la bulevard. (Pentru cine nu ştie, clădirea e în buricul buricului Bucureştiului, la cîţiva paşi de statuile de la Universitate, de kilometrul zero şi de Intercontinental.) Pentru noi, fraierii plătitori de taxe, intrarea e pe straduţa paralelă, Edgar Quinet, pe unde se ajunge la Ghişeul Unic de depunere şi ridicare acte, aflat la etajul al doilea al unei clădiri din era dinozaurilor. Dacă nu eşti atent, poţi rata uşa meschină de la intrarea în imobil, fiindcă nu există nimic scris vizibil, mare, clar, aşa cum au toate instituţiile publice din galaxie. În fine, agentul de securitate cu funcţie de portar începe să dea drumul oamenilor strînşi în stradă, dar în loturi de cîte 5.

Intru. Urc cele două etaje încet, să nu-mi rup adidaşii lipiţi la fiecare pas de jegul de pe trepte. Ajung în sala de aşteptare, m-aşez cuminte pe unul dintre scaunele cu care zici că s-au bătut nişte clanuri din Craiova şi m-apuc să admir talentul persoanei care a scris cu pixul, pe tocul uşii Ghişeului, numărul camerei. Îmi mut apoi privirile spre mocheta ruptă şi spre pereţii gri, plini de pete. Probabil funcţionarii dau cu petarde în camera asta la sărbători, că altfel nu îmi pot explica şi petele negre din tavan. Trec minute bune, timp în care nişte tăntici încruntate ies şi intră pe uşa aia, trîntind-o cît pot ele de tare. Femei triste, fără bărbaţi acasă, pare-se, dacă la ora 8 juma' sînt aşa ofticate pe viaţă. Într-un tîrziu, apuc să intru.

"România sufocată de birocraţie şi jeg"

Dincolo de uşa desenată cu pixul, două camere. Prima, rezervată cetăţenilor puşi să scrie formulare. Multe formulare, din cîte am văzut, fiindcă tot în camera asta e o masă lungă, plină ochi de teancuri de hîrtii, iar între ele e sprijinită vertical una pe care scrie că cetăţenii nu au voie să-şi ia singuri d-acolo vreun formular. Un frigider ruginit, model 1975, şi un cuptor cu microunde aşijderea completează decorul. În camera ailaltă, trei birouri ale tănticilor cu vieţi amărîte. În fine, să n-o mai lungesc, am stat în camera aia cu formulare vreo cinşpe minute pînă cînd, în final, apare una dintre tanti cu dosarul meu şi cu adeverinţa. Îmi spune că programarea mea era pe 28, nu pe 21, îmi dă totuşi adeverinţa, apoi îmi spune că mă costă 20 de lei, o întreb unde plătesc, zice că plăteşte ea, eu mă prind care-i treaba, că-s fată dăjteaptă, şi-i dau 50 de lei, că e nasol la 50 de ani, cît părea că are, să trăieşti din amintirile de la 20 de ani. Îi bagă rapid între foile din dosar, să nu vadă alelalte două. Mulţumesc şi plec.

În loc de concluzie, am intrat la viaţa mea în multe sedii de instituţii, chiar prea multe. Însă sinistroşenie şi nesimţire şi jeg ca aici nu am găsit. Jeg pe jos, jeg pe pereţi, jeg birocratic, jeg de care vreţi voi.

Anul de graţie 2022, în România bugetară. În România sufocată de birocraţie şi de jeg. În România noastră, a tuturor.

PS - nu am văzut vreo rampă pentru persoanele cu handicap, dar poate nu m-am uitat eu bine", a scris Daniela Iuliana Tobă pe Facebook. 

VEZI FOTOGRAFIILE AICI

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News