Data actualizării:
Data publicării:

Ce a discutat Iohannis cu liderii coaliţiei la ÎNTÂLNIREA de la Vila Lac - surse

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp

Bugetul pe anul 2021, campania de vaccinare anti-COVID-19, deschiderea şcolilor s-au numărat printre subiectele discutate, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis cu liderii coaliţiei de guvernare, potrivit unor surse politice citate de Agerpres.

'A fost o discuţie după instalarea Guvernului, să facem o evaluare a modului în care funcţionează coaliţia, a planurilor mai puţin aşa pe termen lung, bugetul, pandemia, campania de vaccinare, deschiderea şcolilor, susţinerea creşterii economice', au precizat sursele citate.

Sursele menţionate au precizat că vor exista consultări periodice ale liderilor coaliţiei cu preşedintele Klaus Iohannis. De asemenea, sursele citate au arătat că discuţiile care au avut loc miercuri la Vila Lac nu au vizat funcţiile care mai rămân de împărţit între formaţiunile politice din coaliţia de guvernare.

'L-am informat pe domnul preşedinte că am terminat negocierile pe palierul doi şi trei al funcţiilor de demnitate publică, cele mai jos de miniştri, şi că mai avem de rezolvat problema prefecţilor', au susţinut sursele politice.

La întâlnirea de la Vila Lac au participat premierul Florin Cîţu, preşedintele PNL, Ludovic Orban, copreşedinţii USR PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel