Ce a adus Rogozin la Moscova, din Transnistria
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a anunţat că a adus la Moscova, din Transnistria, petiţii care solicită Rusiei să recunoască regiunea separatistă prorusă Transnistria, în pofida unei încercări de confiscare a acestora de către autorităţile din Republica Moldova.

"Semnăturile transnistrenilor în favoarea recunoaşterii republicii lor se află deja la Moscova. Serviciile speciale moldoveneşti, care au percheziţionat avionul nostru, au confiscat doar o parte nesemnificativă din încărcătură", a scris reprezentantul special al preşedintelui rus Vladimir Putin pentru Transnistria, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, potrivit Mediafax.

Vezi și: Chirieac, despre avertismentul lui Rogozin: "E prima dată când încep să fiu îngrijorat"

El a efectuat o vizită în regiunea separatistă moldoveană, pentru a asista la ceremoniile organizate, vineri, cu scopul marcării sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial.

Pe drumul de întoarcere la Moscova, sâmbătă, avionul vicepremierului rus a fost percheziţionat pe aeroportul din Chişinău de către serviciile moldoveneşti de securitate, care au confiscat mai multe cutii ce conţineau liste cu semnături în favoarea anexării Transnistriei de către Rusia.

Autorităţile moldoveneşti au afirmat că aceste cutii au fost confiscate pentru a fi "examinate", denunţând acţiuni "contraproductive" şi "declaraţii provocatoare la adresa (Republicii) Moldova" din partea lui Rogozin.

"Provocările Chişinăului vor avea consecinţe grave asupra relaţiilor noastre bilaterale", a transmis vicepremierul rus, printr-un mesaj postat pe Facebook.

Citește și: Rogozin, mesaj pentru oficialitățile din România și Moldova: Vă așteptăm cu nerăbdare la Moscova

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel