CCR va decide cu două treimi asupra validității referendumului
Curtea Constituțională va decide asupra validității referendumului cu o majoritate de două treimi, adică șase voturi din nouă, pentru demiterea președintelui suspendat, Traian Băsescu.
Hotărârea privind valabilitatea referendumului, care va fi luată în baza art. 47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, nu va fi influențată de completarea la decizia din 2 august.
Legea nr. 47/1992, privind organizarea si funcționarea CCR, prevede la articolul 47, alineatul 1, că "plenul Curții Constituționale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilității referendumului".
"Completarea operată de judecătorul-raportor nu influențează și nu poate influența hotărârea pe care Curtea Constituțională urmează să o adopte conform art. 47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992", se precizează în comunicatul CCR.
Potrivit informațiilor De Ce News, în ședința de marți a plenului CCR au fost discuții aprinse asupra numărului de voturi necesar pentru validarea sau invalidarea referendumului. Potrivit regulamentului de funcționare a CCR, pentru validarea sau invalidarea referendumului este necesar două treimi din voturi, respectiv șase voturi.
Tensiunea de la nivelui Curții nu s-a dezamorsat în acest moment, deciziile de marți, din plen, fiind luate cu majoritatea simplă, respectiv cinci la patru. În aceste condiții, la votul de pe 21 august, dacă nu se va schimba ceva până atunci, este greu de a întruni cele două treimi din voturile plenului Curții, fapt ce va adânci și mai mult instabilitatea politică din țară..
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News