CCR discută sesizarea preşedintelui Iohannis pe legea privind republicarea actelor normative în Monitorul Oficial
Curtea Constituţională a României urmează să dezbată, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pe legea privind unele măsuri referitoare la republicarea actelor normative în Monitorul Oficial.
Şeful statului a sesizat CCR asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, pe motiv că, prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul său normativ, contravine unor norme şi principii constituţionale.
Actul normativ, transmis la promulgare pe 21 decembrie 2020, prevede că republicarea legilor, ordonanţelor şi a hotărârilor de Guvern cu caracter normativ se va face la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau de completare. Legea reglementează reguli distincte pentru fiecare dintre actele normative menţionate, precum şi o serie de norme comune acestora, care se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2022, dată până la care actul normativ instituie o serie de dispoziţii cu caracter tranzitoriu.
De asemenea, atât pentru perioada tranzitorie, cât şi după momentul intrării în vigoare, actul normativ cuprinde şi dispoziţii referitoare la atribuţiile tuturor autorităţilor publice implicate în procedura republicării. Potrivit şefului statului, legea criticată cuprinde reglementări ce vizează atât organizarea, cât şi funcţionarea Consiliului Legislativ, care însă au fost adoptate cu încălcarea prevederilor din Legea fundamentală.
El arată că prevederea care instituie obligaţia Consiliului Legislativ de a-şi înfiinţa o structură proprie de specialitate pentru republicarea actelor normative reprezintă în fapt o intervenţie legislativă în organizarea acestei autorităţi constituţionale, care tehnic-legislativ se putea realiza fie printr-o modificare expresă a Legii nr. 73/1993, lege cu caracter organic, fie ar fi trebuit ca legea criticată - întrucât se circumscrie sferei organizării Consiliului Legislativ - să fie adoptată cu majoritatea cerută de Legea fundamentală pentru legile organice.
Preşedintele Iohannis mai precizează că, prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, avizul negativ al Consiliului Legislativ emis în materia republicării actelor normative capătă un caracter de aviz conform şi apreciază că se încalcă legea fundamentală prin 'alterarea rolului constituţional al Consiliului Legislativ care, prin această lege, din organ consultativ de specialitate al Parlamentului devine o autoritate cu competenţe decizionale în privinţa republicării actelor normative'.
În opinia şefului statului, din analiza legii criticate, rezultă că singurele entităţi care se pot pronunţa cu privire la forma republicabilă a actelor de bază respective sunt comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor sau ale Senatului, acestea trebuind să aibă în vedere atât avizul negativ al Consiliului Legislativ asupra formei republicabile a actului, cât şi măsurile legislative necesare pentru republicarea legii, transmise cu acest scop de către Departamentul Legislativ al Camerei Deputaţilor sau al Senatului.
Şeful statului solicită CCR să constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României este neconstituţională în ansamblul său, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News