CCR anunţ: Ce se întâmplă cu sesizarea lui Klaus Iohannis
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Judecător
Judecător
Curtea Constituţională a României va discuta în data de 19 iunie Curtea Constituţională a României discută pe 19 iunie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificării Legii privind organizarea referendumului.

Curtea Constituţională a României a programat pentru data de 19 iunie şedinţa în care se va discuta sesizarea venită din partea preşedintelui Klaus Iohannis privitoare la modificările Legii privind organizarea referendumului, au precizat luni pentru AGERPRES oficiali ai CCR. 

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis pe 18 mai Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care are ca obiect modificarea unor prevederi referitoare la referendumul necesar a fi organizat în cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei. 

"Deşi a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, la sesizarea parlamentarilor (...), considerăm că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului cuprinde, în continuare, dispoziţii neconstituţionale. Astfel, prin conţinutul normativ, dispoziţii ale legii menţionate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1), art. 146 lit. a), art. 147 alin. (2) şi alin. (4), art. 150 - art. 152 şi art. 156 din Constituţie", se arată în sesizarea şefului statului. 

Ce cuprinde textul sesizării

Potrivit sesizării, art. 6 alin. (1) din legea criticată introduce în Legea 3/2000 un tip de norme ce nu fac obiectul acestui act normativ. "Legea nr. 3/2000 nu poate include - fără a depăşi obiectul ei de reglementare - în mod exhaustiv norme privitoare la iniţiativa şi procedura de revizuire a Legii fundamentale", se spune în sesizare. 

Totodată, se susţine că prevederile art. unic pct. 1 din lege sunt "neclare, lipsite de previzibilitate, întrucât (...) legiuitorul nu epuizează în conţinutul normativ toate aspectele referitoare la materia enunţată", se precizează în sesizare. 

Circumscrierea regimului juridic al iniţiativei şi procedurii de revizuire la art. 150 şi 151 din Constituţie şi la Legea 3/2000 exclude de la aplicare alte norme incidente, cum ar fi cele ce privesc exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni ori cele din regulamentele parlamentare, se menţionează în document. 

Vezi şi: Klaus Iohannis - SIE. Decret semnat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel