Data publicării:
CCR a respins sesizările lui GHEORGHE FUNAR
CCR a respins, miercuri, sesizările depuse de candidatul independent la alegerile prezidențiale, Gheorghe Funar . Judecătorii susțin că această solicitare depășește atribuțiile Curții Constituționale.
VEZI ȘI: Întrevedere la nivel înalt. Geoană: A PRIMIT O LOVITURĂ PUTERNICĂ
Gheorghe Funar a depus o sesizare la Curtea Constituțională a României (CCR) prin care cere să se verifice dacă au fost sau există ofițeri "acoperiți" printre candidații la funcția de șef al statului.
"Am depus o sesizare la Curtea Constituțională a României, solicitându-le judecătorilor să verifice și să constate că sunt încălcate prevederile Constituției României și a două legi speciale, una din 1995, alta din 1998, cu privire la cadrele militare, respectiv la ofițerii acoperiți", susținea Gheorghe Funar.
"Am solicitat CCR să vegheze la respectarea întocmai a Constituției și, pentru aflarea adevărului, să solicite documente și informații de la serviciile secrete, de la Comisia parlamentară de control a SRI, informații referitoare la statutul de ofițer acoperit al multora dintre candidații la funcția de președinte al României. De asemenea, am sugerat CCR ca până cel târziu în 25 octombrie, de Ziua Armatei, să le impună la toți cei 14 candidați să dea o declarație pe proprie răspundere în care să se precizeze dacă au fost sau sunt ofițeri acoperiți ai unor servicii secrete din țară sau străinătate; numai dacă sunt, nu misiunile, care sunt ale lor, secrete, la care nimeni nu are acces. De asemenea, să precizeze fiecare candidat dacă are sau nu cetățenia unui alt stat și care e statul respectiv", a completat Gheorghe Funar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News