Data publicării:

CCR: Guvernul trebuie sa trimită listele electorale până la 21 august

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
ccr
ccr

Plenul Curții Constituționale a decis, marți, ca 21 august să fie data la  care Guvernul trebuie să trimită listele referitoare la referendumul pentru demiterea președintelui suspendat, Traian Băsescu.

Curtea Constituțională a decis, marți, după circa opt ore de dezbatere, decalarea luării unei decizii referitoare la referendum pentru 21 august.  Anterior, CC dăduse ca termen data de 31 august pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente.

 Tot marţi, CC a decis că judecătorul Ştefan Minea era îndreptăţit să transmită rectificarea la Monitorul Oficial în privinţa motivării Curţii pe referendumul din 29 iulie, întrucât acesta era atât judecător raportor, cât şi judecător de serviciu, au declarat surse oficiale.

 De asemenea, în şedinţa de marţi s-a discutat despre modul în care se poate decide invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui, printr-un vot al majorităţii simple a plenului celor nouă judecători sau printr-un vot de două treimi. Deocamdată, nu se ştie dacă judecătorii CC au luat vreo decizie în această privinţă.

Discuții aprinse în cadrul plenului au fost pe marginea cvorumului referitor la validarea sau invalidarea referendumului. Astfel, potrivit surselor De Ce News, o parte dintre judecători au afirmat că pentru validarea referendumului este nevoie de două treimi dintre judecători, pe când, pentru invalidare ar fi nevoie despre o majoritate simplă, respectiv cu cinci voturi.

Decizia de astăzi reprezintă un al treilea termen prin care CCR a devansat luarea unei decizii referitoare la referendumul din 29 iulie. În  eventualitatea unei decizii de invalidare a referendumului de săptămâna viitoare, judecătorii Curții Constituționale vor face un cadou lui Traian Băsescu, în calitate de socru mic cu ocazia nunții mezinei acestuia care se va căsători pe 1 septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel