CCIR va începe demersurile de înfrățire cu Camera de Comerț și Industrie Odessa
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a participat, în data de 29 aprilie, la adunarea generală extraordinară a Asociaţiei Camerelor Europene de Comerţ și Industrie (EUROCHAMBRES), primul eveniment de acest fel, organizat în format fizic după începerea pandemiei, fiind reprezentată de Ovidiu Ioan Silaghi, secretarul general al organizației.
În cadrul Adunării Generale Eurochambers, președintele CCIR, dl. Mihai Daraban a fost ales, în unanimitate, pentru un nou mandat în Consiliul Director, până la finele anului 2023.
Urmare a recomandărilor Consiliului Director al EUROCHAMBRES din 7 aprilie, cu privire la implicarea camerelor naţionale membre în sprijinirea sistemului cameral ucrainean, CCIR a transmis decizia sa de a începe demersurile de înfrățire cu Camera de Comerț și Industrie din Odessa.
„CCIR a decis, şi a înștiințat, totodată, cele două organizații internaționale din care face parte, EUROCHAMBRES și International Chamber of Commerce (ICC), să demareze cât mai curând colaborarea cu Camera de Comerț și Industrie Odessa, în scopul de a oferi sprijin umanitar și financiar, avându-se în vedere situația dramatică prin care trece Ucraina de mai bine de două luni. În mod evident, invazia Rusiei a avut și continua să aibă un impact devastator asupra economiei ucrainene și capacității acestei țări de a realiza schimburi comerciale cu alte state. Susținem necondiționat propunerea Comisiei Europene de suspendare temporară a tuturor tarifelor și taxelor de import pentru produsele industriale și alimentare, precum și stabilirea unei zone de liber schimb între Ucraina și Uniunea Europeană”, a declarat secretarul general al CCIR, Ovidiu Silaghi.
Totodată, în cadrul celei de-a 131-a ediție a Adunării Generale EUROCHAMBRES a fost agreat ca reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a Federației Ruse să nu mai fie invitați la reuniunile și întâlnirile de lucru ale asociației. Prin aceastămăsură, camera de comerţ rusă nu va mai avea acces la informațiile care vor circula în cadrul organizaţiei. În contextul războiului din Ucraina, membrii EUROCHAMBRES consideră că schimburile comerciale dintre state trebuie să se realizeze în baza regulilor ordinii internaționale, care au fost grav încălcate prin intervenția militară ilegală a Federației Ruse în Ucraina.
EUROCHAMBRES reprezintă peste 20 de milioane de afaceri în Europa
CCIR este membră EUROCHAMBRES începând cu anul 1993, având iniţial calitatea de membru afiliat, iar începând cu 2007, datorită aderării României la Uniunea Europeană, a obţinut calitatea de membru cu drepturi depline.
EUROCHAMBRES reprezintă peste 20 de milioane de afaceri în Europa prin 45 de membri (43 de Asociații Naționale ale Camerelor de Comerț și Industrie și două Organizații de Camere Transnaționale) și o rețea europeană de 1700 de Camere Regionale și Locale. Peste 93% dintre aceste întreprinderi sunt întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News