În contextul demersurilor vizând sprijinirea și internaționalizarea afacerilor românești, CCIR a organizat, în cadrul Forumului de Afaceri, trei paneluri simultane cu tematică importantă în activitatea de atragere a investițiilor străine în România: Cyber and homeland security – Smart cities, Digital health, precum șiAgriculture and water management. în cadrul celor mai mult de 220 de întâlniri B2B din cadrul panelurilor au participat peste 130 de companii românești și israeliene, totodată fiind prezenți mai mult de 70 de oficiali din cele două țări.
Concomitent cu desfășurarea forumului, președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a avut întâlniri de lucru cu reprezentanți ai Institutului de Export al Israelului, ai Asociației Industriașilor din Israel și ai Federației Camerelor de Comerț Israeliene, din care au rezultat interesul comun în ceea ce privește dinamizarea relațiilor economice bilaterale.
Mihai Daraban: România poate deveni un hub al mărfurilor israeliene către Comunitatea Europeană
„Forumul de Afaceri România-Israel a oferit oportunitatea perfectă pentru comunitatea de business din cele două state de a avea un dialog direct, față în față, și de a se implica, în acest fel, în proiecte comune. Din întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanții Institutului de Export al Israelului, Asociației Industriașilor din Israel și Federației Camerelor de Comerț Israeliene s-au desprins câteva direcții de lucru pe termen scurt și mediu. Astfel, partea israeliană și-a exprimat interesul în a face o serie de investiții privind dezvoltarea capacității de transport maritim şi fluvial, în zona Portului Constanța, și pe traseul navigabil al coridorului dunărean, România putând deveni în acest fel un hub al mărfurilor israeliene către Comunitatea Europeană. CCIR va semna un Memorandum de Înțelegere cu aceste trei importante entități economice israeliene, iar în continuarea eforturilor de promovare și internaționalizare a mediului de afaceri românesc, vom organiza, la sfârșitul acestui an o misiune economică în Israel”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
Totodată, în cadrul Forumului de Afaceri România-Israel, CCIR a facilitat desfăşurarea unei întâlniri government to government (G2G), prezidată, din partea Statului Israel, de către de dl. Ohad Cohen, Trade Commissioner – Ministerul Economiei și Industriei din Israel, dna. Ambasador Yael Ravia-Zadok, Director General Adjunct, Afaceri Economice din cadrul Ministerului de Afaceri Externe și dl. Amir Sagron, Adjunct al Șefului de Misiune – Ambasada Israelului din București, iar din partea română de către dl. Alexandru Bologan, secretar de stat, Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării. La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai ministerului economiei şi ai agriculturii din România.
Peste 570 milioane de euro, volumul schimburilor comerciale dintre România și Israel
Potrivit datelor ONRC, volumul total al schimburilor comerciale România-Israel însuma 570,15 milioane de euro, la sfârșitul anului 2020. La nivelul lunii martie 2021, în România activau un număr de 8298 de companii israeliene, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 64,04 milioane de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol