Data publicării:

CC: Ministerul Justiţiei şi-a retras plângerea privind incompatibilitatea judecătoarei Motoc

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Iulia Motoc
Iulia Motoc

Ministerul Justiţiei şi-a retras plângerea înaintată Curţii Constituţionale (CC) referitoare la incompatibilitatea în care s-ar afla judecătoarea Iulia Motoc.

"Cu adresa nr.65280 din 5 iulie 2012, Ministerul Justiţiei a adus la cunoştinţa Curţii Constituţionale, decizia de retragere a sesizării prin care semnala situaţia de incompatibilitate a doamnei judecător Iulia Antoanella Motoc", informează, joi, Biroul de presă al Curţii Constituţionale, scrie Mediafax.

În 28 iunie, Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a sesizat Curtea Constituţională a României şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cu privire la situaţia judecătoarei Iulia Motoc de la CCR, demnitarul considerând că aceasta se află în incompatibilitate.

În adresele trimise în 28 iunie, preşedintelui CCR, Augustin Zegrean, şi preşedintelui ANI, Horia Georgescu, ministrul Justiţiei afirmă că, în opinia instituţiei pe care o conduce, Motoc intră "în sfera de incompatibilitate statuată de norma constituțională și legislativă pentru judecătorii Curții Constituționale".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel