Conflictul dintre Băsescu și Ponta pe tema CE, judecat, miercuri, de CC
Curtea Constituţională va dezbate, miercuri, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu privind conflictul dintre cele două Palate pe tema reprezentării României la Consiliul European.
La numai o zi de începerea Consiliului European, Curtea Constituționala devine arbitrul în scandalul dintre Președinție și Guvern privind reprezentarea României la summit-ul de la Bruxelles.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că în discuţia de aproximativ zece minute pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu luni, înainte de şedinţa CSAT, nu a reuşit să îl convingă pe şeful statului să meargă el la Bruxelles.
Ponta a spus că, în opinia sa, România va avea totuşi un mandat de reprezentare comun şi echilibrat.
Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei Mediafax că diferendul reclamat de preşedintele Băsescu la Curtea Constituţională este între Preşedinţie şi Parlament, iar judecătorii Curţii pot doar constata existenţa unui conflict, care nu poate fi însă soluţionat decât prin modificarea Constituţiei.
"Sunt surprins, pentru că Administraţia Prezidenţială tocmai declarase că nu are niciun conflict cu Guvernul şi acum aflu că a cerut constatarea unui conflict între preşedinte şi guvern. În al doilea rând, preşedintele nu cu Guvernul trebuia să ceară conflictul, ci cu Parlamentul; Parlamentul este cel care a adoptat o Declaraţie politică referitoare la reprezentarea la Consiliul European, Guvernul nu a făcut nimic în acest sens, ci doar a propus Parlamentului, deci conflictul preşedintelui este cu Parlamentul, nu cu mine", a spus Ponta.
El a arătat totodată că, în cazul în care Curtea Constituţională va constata că există un conflict între puterile statului, atunci, conform Constituţiei şi legii, acel conflict trebuie soluţionat, lucru posibil însă prin modificarea Constituţiei.
"Nu Curtea poate spune cine are dreptate, acel conflict trebuie soluţionat prin modificarea Legii Constituţionale", a spus Ponta.
Premierul a mai declarat, tot marţi, că miercuri dimineaţă va merge la Curtea Constituţională, unde se discută sesizarea depusă de preşedintele Traian Băsescu privind reprezentarea la Bruxelles, iar joi va pleca la Consiliul European.
Ponta a spus, întrebat dacă va ţine cont de decizia pe care Curtea o va adopta miercuri privind reprezentarea la Bruxelles, că el trebuie să ţină cont de ceea ce a decis Parlamentul.
"Dacă Curtea va decide că există un conflict între Parlament şi preşedinte, nu sunt eu cel care trebuie să-l rezolv. (...) Guvernul nu se află în conflict cu preşedintele pe această temă. Dacă preşedintele se declară nemulţumit de declaraţia Parlamentului, atunci poate să ceară Curţii constatarea unui conflict între Parlament şi preşedinte", a spus Ponta.
Față de acest conflict, Traian Băsescu i-a trimis prim-ministrului Victor Ponta, în 20 iunie, o scrisoare în care îi atrage atenţia că participarea la Consiliul European fără mandat din partea şefului statului echivalează juridic cu o însuşire a unei atribuţii constituţionale a preşedintelui.
"Vă atrag atenţia asupra faptului că absenţa unei aprobări exprese din partea preşedintelui României cu privire la mandatul participării la reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie 2012, coroborată cu lipsa delegării exprese a prim-ministrului în calitate de reprezentant al statului român va echivala din punct de vedere juridic cu o însuşire a unei atribuţii constituţionale a preşedintelui României de către prim-ministru", se arată în scrisoarea trimisă de preşedinte, potrivit Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News