Cazul Skripal. Rusia, răspuns similar pentru SUA, după expulzarea diplomaților
Rusia a răspuns Statelor Unite ale Americii, după sancțiunile în cazul otrăvirii agentului Serghei Skripal.
Rusia a decis expulzarea a 60 de diplomaţi americani şi închiderea consulatului SUA la Sankt Petersburg, a anunţat joi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.
Decizia Rusiei este un răspuns dat măsurilor similare pe care Washingtonul le-a luat împotriva Moscovei într-un gest de solidaritate manifestat de SUA faţă de Marea Britanie în urma otrăvirii unui fost agent rus şi a fiicei sale în această ţară.
SUA au expulzat 60 de diplomaţi ruşi şi au dispus închiderea consulatului Rusiei de la Seattle.
Scurt istoric
Londra a acuzat Rusia că este responsabilă de otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale, ceea ce Moscova neagă.
Urmând exemplul Marii Britanii care a expulzat 23 de diplomaţi ruşi ca represalii, peste 25 de ţări au anunţat de la începutul săptămânii măsuri similare, la care Rusia a promis să riposteze. În special, Statele Unite au decis să expulzeze 60 de diplomaţi ruşi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News