Data publicării:
Cazul Roșia Montană. Gabriel Resources și RMGC dau în judecată statul român pentru sechestrul pus pe acțiunile companiei
Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation au dat în judecată statul român pentru sechestrul pus de autorități pe acțiunile companiei.
Gabriel Resources și Roşia Montană Gold Corporation SA (RMGC) au dat în judecată Oficiul Registrului Comerţului Alba, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, dar și Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba.
Aceștia contestă sechestrul pus pe acţiunile RMGC. Este vorba despre patru procese, toate înscrise pe rolul Tribunalului Alba în data de 11 aprilie. În două dintre dosare, reclamant este Gabriel Resources (Jersey) Limited în calitate de Asociat Majoritar La Roşia Montană Gold Corporation SA, iar în alte două reclamant este societatea Roşia Montană Gold Corporation SA, scrie Realitatea.net. În cele două procese intentate de Gabriel Resources, compania dă în judecată și RMGC, în cadrul căreia este acționar majoritar, dar la care şi Statul Român are o parte din acţiuni.
De ce România a pus sechestru pe acțiunile companiei canadiene Gabriel Resources
Reamintim că România a pus sechestru pe acțiunile Gabriel Resources deoarece are de recuperat aproximativ 10 milioane de dolari de pe urma companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) care a dezvoltat proiectul aurifer de la Roșia Montană.
Se întâmplă după ce Tribunalul Arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) a obligat compania canadiană, pe 8 martie 2024, să plătească României suma de 10 milioane de dolari în taxe și cheltuieli de judecată, ca urmare a procesului care a durat 9 ani.
ANAF a trimis întâi o notificare de plată celor de la Gabriel Resources, iar ulterior a pus sechestru asigurător pe participația de 80,69% a companiei la Roșia Montană Gold Corporation (RMGC).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News