Cazul Lactate Brădet. Daniel Constantin: Mi-aș fi dat demisia
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Daniel Constantin
Daniel Constantin
Fostul ministru al Agriculturii Daniel Constantin, copreşedinte ALDE, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că dacă ar fi fost în locul lui Achim Irimescu şi ar fi făcut 'o greşeală' de genul celei din cazul Lactate Brădet şi-ar fi dat demisia.

"Cred că nici nu trebuie să mai comentez eu aceste lucruri, pentru că deja toate personalităţile politice au comentat, chiar şi premierul a criticat modalitatea în care a fost abordat acest subiect de către ministrul Agriculturii. Nu ştiu ce ar trebui să-i facă premierul sau altcineva. Eu vă spun ce aş fi făcut eu, dacă eram în locul lui. Dincolo de faptul că nu aş fi comunicat în felul acesta, eu mi-aş fi dat demisia dacă aş fi făcut o astfel de greşeală", a afirmat, într-o conferinţă de presă, Daniel Constantin, întrebat cum ar fi procedat într-o asemenea situaţie, potrivit Agepres.

El a mai spus că "Majoritatea produselor româneşti, de fapt toate pe care le găsiţi astăzi la raft sunt sigure din punct de vedere al consumului".

"În momentul în care se constată că există E-coli într-un produs se merge pe trasabilitate. După ce ai identificat sursa, abia atunci poţi să vorbeşti. Dacă s-a identificat la desfacere, la producţie, la transport sau chiar la sursă, la bază", a detaliat Daniel Constantin.

El a menţionat că se poate crea o sensibilitate uriaşă imediat. "Eu am trecut prin astfel de scandaluri când am fost ministru- scandalul cărnii de cal, scandalul laptelui cu aflatoxină. Nu am pronunţat nume, pentru că important era să izolăm produsele respective, să nu ajungă în consum şi după aceea să găsim sursa. După ce am eliminat sursa, putem să vorbim de toate celelalte lucruri", a afirmat Constantin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel