Data publicării:
Cazul Irina Begu - Caroline Garcia, răsturnare de situație
Cazul Irina Begu - Caroline Garcia a dat o palmă grea presei la nivel mondial.
Un utilizator anonim de pe TennisForum a postat informația potrivită căreia în timpul meciului Caroline Garcia ar fi jignit-o grav pe Irina Begu. Utilizatorul susținea că franțuoaica ar fi fost prinsă pe microfoanele de fond spunând "je vais réussir à perdre contre cette connasse de gitane tu vas voir"", adică: "Să vezi tu cum o să pierd eu în fața acestei țigănci nenorocite". Postarea nu a fost însoțită de nicio dovadă. Ulterior, informația a fost rostogolită absolut de toată presa - națională și internațională.
Adrian Toca a analizat cazul Irina Begu - Carolina Garcia pe site-ul Treizeci.ro.
"Acuzele imputate jucătoarei Caroline Garcia nu-s despre nimic altceva în afară de iresponsabilitate. Să nu aruncăm scandalul pe spinarea frustrărilor de neam, a problemelor românilor din Franța sau pe orice altă scuză convenabilă. E doar vorba despre cum o meserie făcută prost poate să otrăvească oameni de bună credință", a scris Adrian Toca.
"Ok, putem înțelege până la un punct click-baitingul. Însă între un titlu care exagerează informația de la interior și o minciună crasă este drum lung. Și orice se va spune de aici înainte, imaginea Carolinei va rămâne, în mintea unora dintre concetățenii noștri, asociată cu un scandal de care ea nu se face vinovată. Nicio dezmințire nu va spăla asta", a mai notat Adrian Toca. Citiți continuarea în sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News