Cazul Alec Baldwin. Familia Halynei Hutchins a depus o plângere împotriva actorului, la 4 luni de la moartea femeii
Familia Halynei Hutchins a depus o plângere împotriva actorului Alec Baldwin, la 4 luni de la moartea femeii.
La aproape patru luni de la tragedia de la filmările pentru westernul "Rust", familia directoarei de imagine care şi-a pierdut viaţa după împuşcătura fatală a depus marţi o plângere împotriva actorului Alec Baldwin. Aceștia au cerut despăgubiri "substanţiale", a anunţat avocatul familiei, relatează Agerpres, citând AFP.
În momentul tragediei, pe 21 octombrie, la o fermă din Santa Fe (New Mexico), Alec Baldwin manevra un pistol în timp ce lucra la o scenă din film cu directoarea de imagine Halyna Hutchins.
Alec Baldwin a declarat că a fost informat că pistolul de recuzită era "rece" - termen care desemnează armele care nu sunt încărcate cu muniţie reală.
Declarațiile soțului şi fiului Halynei Hutchins
Brian Panish, care îi reprezintă pe soţul şi fiul Halynei Hutchins, a condamnat, în timpul unei conferinţe de presă susţinute marţi, "comportamentul periculos" al lui Alec Baldwin şi măsurile de reducere a costurilor luate de actor şi de ceilalţi producători ai western-ului cu buget redus care au dus la moartea directoarei de imagine.
Avocatul a prezentat o listă conţinând, în opinia sa, "cel puţin 15 criterii" în vigoare în industria cinematografică care au fost ignorate pe platoul de filmare al peliculei "Rust".
Brian Panish a afirmat că ar fi trebuit să se folosească un pistol fals şi nu o armă reală şi că nu exista nicio persoană calificată să manipuleze armele de foc în momentul accidentului. În cele din urmă, el a deplâns faptul că echipa de filmare nu a fost dotată cu echipament de protecţie, aşa cum este cazul în timpul filmărilor unor scene care necesită tragerea de cartuşe goale.
Procesul a fost intentat în statul New Mexico, unde s-a produs moartea Halynei Hutchins.
Întrebat în legătură cu valoarea despăgubirii pe care o solicită familia, Panish a răspuns: "credem că va fi substanţială".
Nicio persoană nu a fost pusă sub acuzare
Autorităţile americane nu au plasat deocamdată nicio persoană în mod oficial sub acuzare în urma tragediei şi continuă să caute răspunsuri care să explice motivul pentru care mai multe gloanţe reale au fost aduse pe platoul de filmare.
Într-un interviu acordat canalului american ABC, difuzat pe 2 decembrie, Alec Baldwin a declarat că nu se simte nici vinovat, nici responsabil pentru moartea Halynei Hutchins.
Cel mai bun mod, singurul mod de a o onora pe Halyna Hutchins, este descoperirea adevărului. La asta lucrez, pe asta insist, asta cer, a precizat Alec Baldwin într-o postare pe Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News